full screen background image

Iohannis: Nu au fost motive temeinice pentru a propune revocarea lui Kovesi

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că nu a văzut raportul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, pe baza căruia a cerut revocarea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, însă, din punctul său de vedere, nu au fost “motive temeinice” pentru acest demers.

“M-am exprimat aseară instituţional (…) Nu am văzut raportul. Nu a văzut nimeni raportul pe care s-a bazat domnul ministru. Însă prestaţia pe care a avut-o aseară, sincer, nu mi-a plăcut”, a declarat Iohannis, la Bruxelles, întrebat cu privire la decizia ministrului Justiţiei de a cere revocarea procurorului-şef al DNA.

El a adăugat că “nu au fost motive temeinice pentru a propune revocarea”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că susţine în continuare activitatea DNA şi a procurorului-şef al instituţiei, Laura Codruţa Kovesi.

“Am spus acest lucru şi aseară. Da, o susţin. Susţin şi pe doamna Kovesi şi susţin şi activitatea DNA. M-am exprimat în repetate rânduri că DNA face o treabă bună şi conducerea DNA face o treabă bună, iar ceea ce am auzit aseară nu a fost de natură să-mi schimbe opinia”, a spus şeful statului înainte de reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

Întrebat dacă a avut o discuţie cu ministrul Justiţiei pe tema revocării din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi înainte de face această propunere, şeful statului răspuns că nu a avut o astfel de discuţie.

El a arătat însă că a avut o altă discuţie cu ministrul Justiţiei.

“Am avut o discuţie, dar nici nu mi s-ar fi părut corect să-l întreb, nici lui nu i s-a părut necesar să mă informeze. Am avut o discuţie mai degrabă principială, fără să discutăm în prealabil acest aspect”, a arătat şeful statului.

Iohannis a indicat că nici după ce ministrul a făcut respectiva propunere nu a avut o discuţie cu acesta.

Şeful statului a subliniat că va folosi toate prerogativele constituţionale pentru apărarea independenţei justiţiei. Întrebat cât de aproape este de ideea referendumului pe tema justiţiei, şeful statului a răspuns: “Asta este o discuţie care se poate purta, dar nu astăzi la Bruxelles”. AGERPRES

comments

comments