full screen background image

Concursul naţional de creaţie plastică pentru preşcolari “Penelul Fermecat” şi-a desemnat câştigătorii

Concursul naţional de creaţie plastică pentru preşcolari ,,Penelul Fermecat”, ediţia a XIII-a, faza zonală, a avut loc astăzi, 23 februarie, în aula Grădiniței cu Program Prelungit (GPP) ,,Gulliver” Suceava, prilej cu care va fi vernisată expoziţia ,,Obiceiuri și tradiții românești”.

Concursul a fost iniţiat de Inspectoratul Şcolar Suceava (profesor învăţământ preşcolar Daniela Răileanu) şi este organizat de cadrele didactice de la Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Gulliver’’ Suceava, Grădiniţa cu Program Prelungit ,,1-2-3” Suceava şi Grădiniţa cu Program Normal Ipoteşti, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Suceava, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Suceava, Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Suceava, Colegiul de Artă ,,Ciprian Porumbescu” Suceava, Facultatea de Știinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii ,,Ștefan cel Mare” Suceava, părinţiide la GPP ,,Gulliver” Suceava.

Juriul a acordat 367 de premii şi 24 de menţiuni, pe secţiuni şi pe grupe de vârstă

Expoziţia ,,Obiceiuri și tradiții românești” cuprinde 391 delucrări ale preşcolarilor cu vârstecuprinse între 4 și 6 ani, din grupele mijlocie şi mare, din zona Suceava, realizate într-un limbaj plastic original şi tehnici de lucru diverse, structurate pepatru secţiuni: desen/pictură – 209 lucrări, grafică – 25 lucrări, modelaj – 123 lucrări, mozaic – 35 lucrări.

Juriul a acordat 367 de premii şi 24 de menţiuni, pe secţiuni şi pe grupe de vârstă.

Premiile acordate sunt: 172 de premii I, 95 de premii II, 100 de premii III.

Tema anuală a manifestării cultural – artistice ,,Penelul fermecat” a incitat preşcolarii şi cadrele didactice îndrumătoare la proiectarea şi desfăşurarea unor activităţi specifice: vizite la muzee etnografice, la muzeul satului, întâlniri cu etnografi, vizite și întâlniri la/cu bunici, vizionări de filme didactice, de șezători, citiri de imagini, utilizarea softurilor educaționale, în vederea îmbogățirii reprezentărilor copiilor despre obiceiurile și tradițiile românești.

comments

comments