full screen background image

Urmărire prin Marginea, pentru oprirea unui vicovean care conducea fără permis

Poliția Municipiului Rădăuți, în cooperare cu Poliţia Orașului Vicovu de Sus, a organizat, miercuri, o acţiune pe raza de competență pentru prevenirea şi descurajarea faptelor de natură penală şi contravenţională, asigurarea vizibilităţii elementului poliţienesc în mediul stradal şi reducerea riscului rutier datorat conducerii de vehicule sub influenţa alcoolului, a excesului de viteză şi a altor abateri rutiere.

În cadrul acţiunii, s-a constatat săvârşirea unei infracţiuni, fiind aplicate 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 25.750 de lei.

De asemenea, au fost reţinute 6 permise de conducere, retrase 4 certificate de înmatriculare şi ridicate 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare .

La ora 17.05, în timp ce acționa pe DN 2H, din comuna Horodnic de Jos, o patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.

Conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune, pe o distanță de aproximativ 2 km, autoturismul fiind ulterior blocat în trafic.

Conducătorul auto a fost identificat de polițiști ca fiind un bărbat, de 29 de ani, din comuna Vicovu de Jos.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

Totodată, pentru faptul că autoturismul nu avea poliță de asigurare RCA și nu era echipat corespunzător pentru condiţii de iarnă, conducătorul auto a fost sancționat contravențional.

comments

comments