full screen background image

Tudorel Toader prezintă raportul privind conducerea DNA

Ministrul Justiţiei va ieşi astăzi în faţa jurnaliştilor şi va prezenta un raport. Mai exact, un “Raport privind activitatea managerială la DNA”, după cum a luni pe contul său de Facebook. Rămâne de văzut dacă Tudorel Toader doar va citi o evaluare sau va anunţa şi o decizie referitoare la procurorul şef al DNA. O propunere de revocare este varianta preferată de liderii PSD-ALDE, chiar dacă decizia finală în această procedură îi aparţine preşedintelui Klaus Iohannis. Iar acesta a declarat recent că nu vede motive pentru schimbarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi. Însă, ministrul Justiţiei ar putea să amâne din nou decizia, aşa cum a mai făcut-o de nenumărate ori până acum. Un termen anunţat ferm şi depăşit a fost finalul anului trecut. Acum, ministrul a fost oarecum forţat să adopte o poziţie, după ce acuzaţiile lansate de Vlad şi Andreea Cosma la adresa procurorilor DNA Ploieşti au provocat un scandal în care a fost pusă din nou în discuţie poziţia Laurei Codruţa Kovesi. Anunțul ministrului va fi difuzat la ora 18:00, în direct la Digi24.

Tudorel Toader a anunțat, într-o informare de presă, că va citi raportul privind activitatea DNA după ce premierul Viorica Dăncilă i-a cerut să-și scurteze vizita oficială în Japonia, săptămâna trecută.

Unii lideri social-democraţi se aşteaptă şi la anunţarea unor măsuri, inclusiv la o propunere de revocare a şefei DNA Laura Codruţa Kovesi, propunere care însă trebuie aprobată de preşedintele Klaus Iohannis. Aceasta în condiţiile în care şeful statului apreciază că nu există motive de revocare a şefei DNA, el subliniind recent că orice astfel de măsură trebuie foarte bine argumentată.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, „ne-a anunţat că ne va anunţa că joi face ceva” şi că el aşteaptă până joi.

„Tocmai ne-a anunţat că ne va anunţa că joi face ceva. Aşteptăm până joi. N-aţi auzit că nu ştiu ce blat am eu cu sistemul?”, a mai declarat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă, în cazul în care nu va lua joi o decizie privind DNA, Tudorel Toader riscă să-şi piardă sprijinul în Guvern, Dragnea a evitat un răspuns. „Nu vreţi să aşteptăm ziua de joi?”, a replicat el.

Chestionat dacă el personal este mulţumit de activitatea ministrului Justiţiei, liderul PSD a răspuns: „Da”.

Miercuri, însă, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului, Dragnea a fost mult mai tranşant, mesajul său pentru ministrul Justiţiei fiind că se aşteaptă ca acesta să nu se facă de râs

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că Tudorel Toader trebuie să facă o evaluare, un raport al activităţii DNA, să prezinte acest raport şi „să facă corect ceea ce trebuie să facă, de fapt, un ministru al Justiţiei”.

„Ministrul trebuie să facă o evaluare, un raport, să vină în spaţiul public să prezinte acest raport şi cred că trebuie să lăsăm justiţia să-şi spună cuvântul. L-am chemat pe domnul ministru în ţară. Vreau să disipez unele îndoieli şi unele acuze din spaţiul public, cum că aş fi anulat întâlnirile pe care le avea domnul ministru cu ministrul Justiţiei din Japonia. Nu, domnul ministru s-a întâlnit cu ministrul Justiţiei din Japonia, s-a întâlnit cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii. Mai avea câteva vizite de făcut. A venit în ţară, a văzut ce este în spaţiul public şi singura mea discuţie a fost cea referitoare la ceea ce a apărut în spaţiul public, la raportul pe care dânsul trebuie să-l prezinte şi să facă corect ceea ce trebuie să facă, de fapt, un ministru al Justiţiei”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Întrebată de ce a amânat ministrul Justiţiei acest anunţ, Dăncilă a spus că abia săptămâna trecută au apărut în spaţiul public informaţiile şi că „nu putea să vină din Japonia fără să analizeze, fără să vadă ce s-a întâmplat, ce este real, care e situaţia reală”: „Cred că nu era un raport care să fie creat pe realitate şi consistenţă. Îi trebuie o săptămână să preia toate informaţiile”.

Miercuri, Dăncilă a spus că speră ca raportul prezentat de ministrul Toader să fie corect.

Alţi lideri PSD, precum Niculae Bădălău şi Codrin Ştefănescu, aşteaptă însă măsuri de la ministrul Justiţiei.

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a declarat miercuri că se aşteaptă ca ministrul Justiţiei să respecte legea, deoarece PSD a promis în campania electorală că va stopa abuzurile. El a afirmat că nu este în măsură să spună dacă Toader ar trebui revocat din funcţie.

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat luni că nici el, nici PSD nu au cerut revocarea procurorului-şef DNA, dar în momentul în care au apărut înregistrările vizând DNA, trebuiau luate nişte măsuri, inclusiv ministrul Tudorel Toader trebuia să ceară să se ia măsuri. El a afirmat că zilele trec, iar probele dispar şi România aşteaptă răspunsuri.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, anunţa, joia trecută, că în această săptămână va prezenta în Parlament raportul de activitatea DNA, DIICOT şi a Ministerului Public. El a ţinut să precizeze că înainte de a accepta postul de ministru a primit garanţii de neimplicare a factorului politic în activitatea Ministerului Justiţiei, fapt care s-a respectat şi se respectă şi în prezent.

„Potrivit legii, voi prezenta în Camerele reunite ale Parlamentului raportul privind activitatea desfăşurată la nivelul Ministerului Public, la nivelul DIICOT, la nivelul DNA. Prezentarea respectivului raport constituie o obligaţie a ministrului Justiţiei, este prevăzută în articolul 79 din Legea privind organizarea judiciară. Distinct de raportul pe care îl voi prezenta în Parlament, săptămâna următoare, în cursul zilei de joi, la o oră pe care o voi anunţa în timp util, voi face o informare de presă în care voi prezenta conţinutul şi concluziile raportului cu referire la activitatea DNA”, a declarat Tudorel Toader.

Joi seară, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat despre o eventuală revocare din funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, că la acest moment nu vede motive de revocare, dar că s-ar putea să existe unele pe care el nu le cunoaşte, dar le cunoaşte ministrul Justiţiei, iar Tudorel Toader ar trebui să vină extrem de documentat dacă ar avea o astfel de propunere.

„Asta cu revocarea constat că e o preocupare intensă în spaţiul public. Momentan, sincer, nu văd motive de revocare, dar s-ar putea să existe unele pe care eu nu le cunosc şi le cunoaşte ministrul Justiţiei. În acest caz, cu siguranţă, domnul ministru al Justiţiei ar veni extrem, extrem de bine documentat, dacă ar solicita aşa ceva. Încă o dată, acum nu cunosc motive de revocare”, a afirmat preşedintele.

Şeful statului a menţionat că nu a existat niciun control la DNA altul decât cel din vara anului trecut, „despre care nu s-a mai auzit mare lucru, probabil s-a terminat cu bine” şi nu a existat nici măcar o discuţie la nivelul conducerii DNA.

„M-ar surprinde ca aşa, cvasi-peste noapte, să apară motive serioase şi bine fundamentate pentru o ipotetică solicitare de revocare”, a afirmat preşedintele.

Klaus Iohannis a spus că în următoarele zile va avea o discuţie şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi, dacă va fi nevoie, va avea o discuţie şi în trei – cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a fost prezent marţi la Cotroceni, când preşedintele i-a primit pe absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii, ocazie cu care a şi discutat cu şeful statului.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a susţinut, săptămâna trecută, o conferinţă de presă de două ore în care a spus că nu are niciun motiv să îşi dea demisia, pentru că a respectat legea în tot ceea ce a făcut. Ea a afirmat că în acest scandal nu este vorba despre Kovesi, ci despre „asaltul asupra justiţiei”.

Scandalul vizând DNA s-a declanşat după ce Antena 3 a difuzat o înregistrare cu fostul deputat PSD Vlad Cosma, care susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea de la DNA Ploieşti ar fi încercat să facă dosare în baza unor “probe fabricate” pe numele unor politicieni şi oameni de afaceri, între care Sebastian Ghiţă. Vlad Cosma a susţinut, de asemenea, că şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, i-ar fi cerut să modifice documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.

Sursa: Digi24, News.ro

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza