Fostul ministru al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, cu puțină vreme în urmă, că vrea să depună o iniţiativă legislativă prin care să fie eliminate calificativele în învăţământul primar, iar evaluarea elevilor să se facă după un model european. Deși a devenit mai greu să-l luăm în serios pe domnul Pop în ultima vreme, acesta chiar e un subiect serios.
Pentru că reformarea sistemului de notare din clase le I-IV pare a fi o preocupare nu doar a fostului ministru, ci și a unora dintre părinți și cadre didactice. De ce?! Pentru că în multe cazuri pare-se, trecerea de la calificativ la notă se dovedește un șoc pentru bobocii de clasa a V-a. Am încercat să gândesc drept în acest subiect, fără a sta strâmb, întrebându-mă de unde vine șocul.
La toată urma ori e notă, ori e calificativ, e doar o unitate de măsură a performanțelor elevului la un moment dat. Cel care nu și-a dat ghes cu învățătura în clasele mai mici, e puțin probabil să o facă mai mult sub ochii vigilenți ai profesorului de gimnaziu. Doar că “Suficient” sau “Bine” ar putea fi înlocuite de note ce încep de la 5 și se sfârșesc la 8. În mod firesc, micul elev știe de ce a primit un calificativ sau altul, pentru că învățătorul își face timp să-i spună ce are de făcut pentru a obține un “Foarte bine”…
Cred însă că șocul e mai mare în cazul părinților. Cei care nu asistă la aceste explicații. Și care fiind obișnuiți din vremuri trecute cu note, iau sensul cuvintelor folosite în notare, ca atare. Dacă elevul l-a obișnuit pe părinte, din clasele mici cu “Bine”, înseamnă că e bine ceea ce face la școală. Chiar și “Suficient” nu sună deloc rău, dacă ești genul de părinte ce consideră că elevul trebuie să învețe suficient pentru a se descurca și nu pentru a excela.
Pe de altă parte, nici eu nu sunt o adeptă înfocată a calificativelor. Mai ales când vine vorba de calificativul “Foarte bine”. Pentru că e greu de măsurat, mai ales când vorbim despre competențele la limba română. Se întâmplă des ca un elev să rezolve cerințe complicate, ce dovedesc o exprimare frumoasă, vocabular bogat, o logică a șirului întrebărilor, dar face o greșeală de ortografie. Mai este foarte bine?! Nu prea… Iar, la noi, minusurile și plusurile nu se trec în catalog, chiar dacă le mai strecori pe testele elevilor, spre atenționare.
E o discuție lungă… ce necesită un lighean de apă rece spre limpezirea gândurilor. Pentru că modele europene am tot testat pe elevii noștri, de multe ori fără să analizăm prealabil cum și ce s-ar potrivi sistemului nostru de învățământ. Iar Europa este atât de diversă când vine vorba de notare – note de la 1 la 13, de la 1 la 5… ba 1 e cea mai mare notă, ba cea mai mică – încât mi-e teamă că dacă se va face o schimbare în grabă, iar se va strica treaba. De folos însă, educația făcută și mai bine.
