Mai este vreun sucevean care nu știe că wekendul trecut a fost de sărbătoare în orașul nostru? Păi, cum așa?! S-au sărbătorit 630 de ani de atestare documentară a Sucevei și Cetății de Scaun. Sărbătoare mare, cu oaspeți mulți, așa cum se cuvine la aniversare.
Și zic că, dacă tot le sugerez celor mai mici de la școală că ar fi bine să știe cine a fost cel al cărui nume îl poartă școala în care învață sau strada pe care locuiesc, e rost să știe și cel ce viețuiește în Suceava, chiar dacă nu mai este elev, cum stă treaba cu această aniversare. În plus, dacă însăși politicienii și-au făcut timp pentru educație, făcându-și lecțiile la istorie cu mai mult sau mai puțin ajutor, de ce să nu ne facem timp și noi, locuitori ai cetății Sucevei.
În urmă cu 630 de ani, pricipele moldovean Petru I Mușat îi trimitea o scrisoare regelui Poloniei de la acea vreme. Documentul emis în Cetatea Sucevei, e act oficial de mare preț pentru istoria ținuturilor noastre. În acele vremuri a fost mutată, de la Siret la Suceava, capitala Moldovei. Multă cerneală s-a așternut pe diferite documente din vremurile de mult trecute până în ale noastre, iar Suceava, din centru rural, s-a transformat într-unul urban, mai ales datorită așezării geografice, pe un drum comercial foarte circulat. De reținut, deci, că Cetatea de Scaun a Sucevei nu e din vremea lui Ștefan cel Mare, așa cum încă mulți mai cred, ci din vremea strămoșului lui, ce a domnit cu mai mult de un secol și jumătate înainte. Ștefan cel Mare, însă, e cel care a dat și mai multe motive de scris legende despre aceste ținuturi.
Drept urmare, descendenți ai lui Ștefan numindu-ne, îl amintim pe acesta cu mândrie ori de câte ori ne întoarcem cu gândul în istorie. De atunci și până astăzi, singurul lucru neschimbat e faptul că Suceava e în aceeași poziție geografică și pare la fel de… comercială ca și atunci. Și când spun “comercială” nu mă refer la faptul că și-ar vinde mai bine imaginea pe alte meleaguri, ci că activitatea comercială e la fel de intensă. Doar că produsele nu mai sunt făcute de meșteri pricepuți între zidurile cetății, ci aduse de pe meleaguri asiatice și multe dintre ele vinzându-se într-un spațiu a cărui denumire are rezonanțe turcești. Iar aceste produse, drum lung făcând, își pierd din calitate.
Ceea ce nu a scăzut, însă, în calitate e Cetatea de Scaun. Dimpotrivă, a crescut după restaurările pe care le-a primit în ultima perioadă. Și de aceea a rămas poate partea cea mai importantă din imaginea Sucevei, pe care încercăm să o vindem turiștilor care ne vizitează. Bine ar fi, însă, dacă am adăuga imaginii cetății puțină strălucire și printr-o amenajare corespunzătoare a împrejurimilor ei. Și nu mă refer aici la strălucirea unor beculețe uitate aprinse preț de o lună după sărbătorile în stil mai nou sau mai vechi de iarnă.
Dar pentru a naște motive în plus mândriei de a fi locuitori ai cetății, e nevoie de și mai multe doze de educație.
