full screen background image

Două motociclete dezmembrate, căutate de autoritățile din Italia, descoperite la Vama Siret

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au descoperit, în compartimentul de marfă al unui microbuz condus de un cetăţean ucrainean, printre bagajele acestuia, mai multe piese ce aparțineau unor motociclete căutate de autorităţile din Italia.

În Punctul de Trecere a frontierei Siret, s-a prezentat, miercuri, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean ucrainean, în vârstă de 25 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes.

Din primele verificări s-a constatat faptul că acesta transportă, în compartimentul de marfă al maşinii, alături de bagajele personale, mai multe piese aparţinând unor motociclete.

Poliţiştii de frontieră au verificat cu atenţie componentele şi au constatat că unele dintre acestea proveneau de la două motociclete marca BMW, ce erau căutate de autorităţile din Italia.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar piesele celor două motociclete au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

comments

comments