full screen background image

7 februarie – Adulți în oglindă

Nu cred că mai este nevoie să vă reamintesc despre faptul că ai noștri copii ne sunt oglinzi. Atât în privința a ceea ce se vede la o aruncătură de privire spre chipurile lor, cât și la o analiză mai atentă a obiceiurilor alimentare, comportamentale și chiar mod de a-și gestiona emoțiile. Ne vedem adesea în ei și calitățile și defectele. Uneori amplificate, alteori reflexiile sunt fidele. Și oricât am încerca să nu ne lăsăm la vedere obiceiuri de care suntem mai puțin mândri, constatăm că ele le sunt vizibile celor mai tineri atunci când le vedem manifestate în comportamentul lor.

Culmea este că, în astfel de momente, când ceva nu ne place din ce fac, deși suntem părinți cu cele mai bune intenții, alegem calea mai ușoară în intenția de a remedia. Adică încercăm să corectăm la ei și nu în noi, comportamentele indezirabile. Iar dacă cel mic ne amintește unde a văzut ceea ce face, îi spunem ce ne-au spus și nouă părinții în vremuri trecute. “Fă ce zice popa, nu ce face popa. Fii tu mai bun decât mine!”. Ușor de zis, mai greu de făcut. Pentru că teoria o putem spune cu toții apăsat, dar practica ne dă gata.

Marea provocare în astfel de situații este de a ne rupe noi de vechile obiceiuri și a practica unele noi, demne de urmat de tinerii familiei. Unii părinți se străduiesc din răsputeri și reușesc de multe ori. Alții, însă, o fac cu jumătăți de măsură. Adică încearcă să stea mai puțin pe gadgeturi în preajma copiilor și încing tastatura doar când ei nu sunt acasă, mănâncă mai puțin sănătos când copiii nu sunt și ei la aceeași masă, vorbesc mai puțin academic doar când ușa de la camera celui mic este închisă. Doar că jumătatea aceasta de măsură e și mai greu de practicat și mult mai greu de controlat…

Una peste alta, e greu să devenim peste noapte părinții ideali care am visat să fim atunci când am aflat că familia se va mări. Însă exercițiul zilnic în controlarea comportamentelor pe care nu le-am dori reflectate în copiii noștri, poate da rezultate.
Important este să nu încercăm să spargem oglinda aceasta sau să renunțăm să privim în ea. Dimpotrivă! Să o privim cu și mai multă atenție și să corectăm. Așa cum mamele își fac zilnic timp în fața oglinzii pentru machiajul de dimineața spre corectarea defectelor fizice.

Reflexii pe gustul dumneavoastră să aveți zilnic! De ajutor și educația!

comments

comments