full screen background image

Viceprim-ministrul Ana Birchall – la Forumul european al liderilor pentru o guvernare deschisă

Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, va participa luni, la Milano, la Forumul european al liderilor pentru guvernare deschisă (European Open Goverment Leaders’ Forum), eveniment organizat în prima zi a Săptămânii Guvernării Deschise din Italia, a informat un comunicat al Guvernului transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Forumul va reuni factori de decizie politică, înalţi reprezentanţi, experţi şi exponenţi ai societăţii civile din întreaga Europă pentru a discuta rolul participării civice pentru o mai bună elaborare a politicilor publice, îmbunătăţirea sistemelor de guvernanţă în administraţia publică şi utilizarea noilor tehnologii pentru a consolida actul de guvernare şi dialogul cu cetăţenii, în special prin elaborarea şi implementarea de politici în domeniul datelor publice deschise.

Dezbaterea va urmări, de asemenea, reafirmarea sprijinului politic pentru guvernare deschisă şi intensificarea eforturilor la nivel global pentru a spori angajamentul politic în direcţia politicilor publice specifice guvernării deschise.

Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă (Open Government Partnership) este un acord internaţional ce vizează angajarea guvernelor în promovarea transparenţei şi utilizarea noilor tehnologii pentru a consolida actul de guvernare şi dialogul cu cetăţenii. Guvernul României a aderat la această iniţiativă în anul 2011, iar în aprilie 2012 a aprobat, prin Memorandum, participarea României la Parteneriatul pentru o Guvernare Deschisă. Începând din august 2015, România a devenit membru al Comitetului Director al Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă (OGP Steering Committee) pentru o perioadă de trei ani, precizează Executivul.

AGERPRES

comments

comments