full screen background image

Prof. univ. dr. Mihai Dimian, ordonator de credite al USV

În contextul învestirii în funcția de ministru al Educației, prof. univ. dr. ing. Valentin POPA a fost suspendat din funcția de Rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava pe perioada exercitării mandatului.

Drept urmare, în ședința Consiliului de Administrație al USV, desfășurată ieri, 30 ianuarie 2018, prof.univ.dr. Mihai DIMIAN, Prorector cu cercetarea științifică, a fost propus pentru funcția de ordonator de credite.

Senatul universității a validat propunerea, aceasta fiind înaintată Ministerului Educației Naționale, care a emis ordinul ministrului de desemnare a ordonatorului de credite al USV.

Mihai DIMIAN este profesor universitar în domeniul inginerie electronică și telecomunicații și prorector cu activitatea științifică al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Are o experiență de 15 ani în cercetare și predare la universități de prestigiu din Statele Unite ale Americii, Franța și Germania, obținând titlul de doctor al Universității Maryland, College Park. A urmat un program post-doctoral în cadrul Institutului Max Planck și a devenit profesor titular și coordonator de doctorat la Universitatea Howard din Washington DC. Activitățile de cercetare au fost finanțate în cadrul unor proiecte câștigate prin competiție în Programul European de Cercetare, Fundația Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii, Programul de cercetare al Armatei Statelor Unite ale Americii, Fonduri structurale europene, Programul național de cercetare, fiind director sau responsabil la 14 dintre acestea. Domnul Dimian este director științific al Centrului integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control dezvoltat printr-un proiect din fonduri europene de 31 milioane. Rezultatele sale sunt recunoscute prin numeroase citări și premii naționale și internaționale, incluzând Premiul pentru cel mai bun profesor în domeniul ingineriei acordat de studenții Universității Howard, Washington DC (2007), Premiul „Profesor Bologna” (2007, 2016) acordat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Premiul Academiei Române (2014), Trofeul „Omul Timpului” (2015).

comments

comments