full screen background image

Camera de Comerţ şi Industrie organizează cursul de “Contabil”

Camera de Comerţ şi Industrie Suceava anunță organizarea cursului de “Contabil”, începând cu data de 29.01.2018.

Cursul este un unul de inițiere în domeniul contabilității, ce își propune să furnizeze cursanților noțiunile de bază ale contabilități, de un real ajutor pentru ținerea evidenței contabile primare a unei societăți.

Obiective exprimate în competenţe profesionale: comunicare; bazele contabilității; înregistrări de operațiuni economico-financiare; contabilitate aplicată.

După absolvirea cursului de “Contabilitate” se eliberează un certificat de absolvire emis de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice și recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Autoritatea Naţională pentru Calificări, însoţit de suplimentul descriptiv care atestă competenţele dobândite. Certificatul de absolvire are recunoaștere internaţională dacă este tradus şi apostilat.

Cursul va avea loc la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava. Taxa de participare este de 680 de lei/persoană+TVA, iar la doi cursanţi înscrişi din cadrul aceleiaşi instituţii se oferă o reducere de 15%.

De asemenea, în perioada februarie-martie 2018 Camera de Comerț și Industrie Suceava organizează și cursurile de “Expert Achiziții Publice”, “Inspector Resurse Umane” și “Specialist în managementul deșeurilor”.

comments

comments