full screen background image

Simona Halep, calificată în semifinalele turneului Australian Open

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, s-a calificat în premieră în semifinalele turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, miercuri, la Melbourne, după ce a dispus cu 6-3, 6-2 de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului şase în ierarhia WTA.

În penultimul act, Halep va evolua cu sportiva germană Angelique Kerber, care a trecut, tot miercuri, cu scorul de 6-1, 6-2, în 51 de minute, pe americanca Madison Keys, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 17. Kerber este pentru a doua oară în penultimul act la Melbourne, după ce a câştigat ediţia din 2016. În acelaşi an, Kerber s-a impus şi la US Open.

Halep şi Kerber s-au întâlnit de opt ori până în prezent, fiecare impunându-se în patru partide. Însă ultimele lor meciuri au avut loc în 2016. În acel an, ele au jucat cinci partide, din care Kerber a câştigat patru.

În cealaltă semifinală se vor întâlni daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, şi jucătoarea belgiană Elise Mertens, locul 37 WTA.

Calificarea în semifinale este recompensată la Melbourne cu un premiu de 880.000 de dolari australieni (aproximativ 572.500 de euro) şi cu 780 de puncte WTA.

comments

comments