full screen background image

Grupul „Rădăuțiul Civic” lansează aplicația mobilă „e-Rădăuți”

Dezvoltarea aplicației a pornit de la ideea de a aduce tehnologia mai aproape de cetățeni pentru a promova implicarea în societate, dar și pentru a promova municipiul mai bine în ochii turiștilor care ne calcă pragul. Astfel, grupul de inițiativă ”Rădăuțiul Civic” a organizat un concurs adresat elevilor de liceu intitulat ”Hai să digitalizăm orașul”, care s-a desfășurat anul trecut în perioada 16 Octombrie – 16 Noiembrie 2017. La concurs au participat optsprezece elevi împărțiți în nouă echipe iar cele mai bune trei aplicații trimise au fost premiate cu sprijinul echipei grupului civic și a unor parteneri locali. După concurs, cinci dintre elevii echipelor câștigătoare au continuat lucrul alături de un mentor din grupul „Rădăuțiul Civic”, care au format echipa „e-Rădăuți”, în care s-a alăturat ulterior și un alt elev voluntar pasionat de tehnologii și programare.

 

Echipa „e-Rădăuți” este formată din elevii Leonard Bereholschi și Radu Bouaru de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” și Cosmin Dărăbăneanu, Luis Scripcaru, Mihai Pricob și Robert Pomohaci de la Colegiul Tehnic Rădăuți și un coordonator de proiect, Paul Coman. Echipa a început lucrul la începutul lunii Decembrie, iar pe data de 18 ianuarie 2018, aplicația a fost lansată într-o primă versiune. Elevii vor lucra în continuare la optimizarea și dezvoltarea aplicației prin includerea unor opțiuni mai avansate. Aplicația este disponibilă pentru telefoanele care folosesc sistemul de operare „Android” și poate fi descărcată de pe Google Play, prin simpla căutare a cuvântului „e-Radauti”.

 

„Pot să spun că este o plăcere să lucrez cu elevii din echipă și sunt plăcut impresionat de faptul că în mai puțin de două luni, am pus la punct o aplicație care nu este foarte ușoară. Asta, în contextul în care pe 16 Noiembrie 2017, elevii au deschis pentru prima oară programul de dezvoltare al acestor tip de aplicații. Este impresionant să văd cât entuziasm, ambiție și deschidere există în acești tineri.” scrie coordonatorul de proiect Paul Coman, membru al grupului Rădăuțiul Civic.

 

În dimensiunea civică, aplicația conține o serie de opțiuni cum ar fi: opțiunea de sesizare a unor problemele locale, în care utilizatorii pot să transmită grupului „Rădăuțiul Civic” diferite nereguli întâlnite în oraș, iar grupul nostru le va direcționa către instituțiile competente, opțiunea de voluntariat în care sunt se găsesc acțiuni de voluntariat și o listă cu grupurile de inițiativă/ONG-urile din oraș, informații privind hotărârile Consiliului Local, opțiunea de numere utile către diferite instituții care pot ajuta în caz de urgență (protecția consumatorului, animalelor, mediului etc.) și opțiunea de reciclare care include un formular de înscriere la programul de reciclare oferit de compania „Bucovina Verde”, pentru a încuraja un comportament prietenos cu mediul.

 

În dimensiunea turistică, aplicația conține informații despre municipiul Rădăuți, trasee turistice locale, pe care utilizatorii le pot urmări pentru a explora obiectivele importante, cititor de cod de bare QR folosit pentru a scana codurile de pe panourile care sperăm că vor fi instalate în fața monumentelor locale, locuri de cazare etc.

 

Această lansare reprezintă o premieră cel puțin la nivel regional, dacă nu chiar la nivel național și ne bucurăm că municipiul Rădăuți poate să se mândrească cu acest lucru. Versiunea Beta a aplicației poate fi descărcată gratuit pe telefoanele Android direct de pe platforma Google Play. Codul sursă al aplicației poate fi obținut gratuit și folosit fără obligații către „Rădăuțiul Civic” de către orice grup din țară care dorește să dezvolte o astfel de aplicație în orașul de desfășurare a activității. Detalii despre actualizări și alte informații pot fi accesate pe pagina de Facebook a aplicației: https://www.facebook.com/AplicatiaeRadauti/

 

„Rădăuțiul civic” este un grup de inițiativă independent și non-partizan format în luna iunie 2017, din cetățeni de toate vârstele și de toate profesiile, ca răspuns la nevoia de încurajare a inițiativei locale, a cetățeniei active și a implicării în comunitate, o platformă de facilitare și promovare a schimbărilor pozitive în Municipiul Rădăuți și nu numai. Mai multe detalii la adresa: www.radautiulcivic.ro. Pentru informații suplimentare, aveţi la dispoziție la adresa contact@radautiulcivic.ro sau 0741 975 076.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments