full screen background image

O nouă sesiune de admitere la Școala de Jandarmi Fălticeni

În perioada 13 – 14 ianuarie, în intervalul orar 08.00 – 16.00, candidații pentru concursul de admitere în Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni sunt așteptați la sediul școlii în vederea înscrierii și ridicării legitimațiilor de concurs.

Pentru această sesiune de concurs, ce se va desfășura în perioada 13-21 ianuarie, pentru cele 350 de locuri repartizate școlii, din care 2 locuri pentru candidați de etnie rromă și 3 locuri pentru candidați ai altor minorități, au depus dosarele la structurile teritoriale ale Jandarmeriei Române 733 de candidaţi, din care 159 femei și 574 bărbați .

Instructajul privind modul de desfășurare a concursului va fi prezentat la sediul școlii, duminică, 14 ianuarie, ora 15.00.

Începând de luni, 15 ianuarie, sunt planificate probele eliminatorii: examinarea medicală, care se va desfășura la sediul școlii, și verificarea aptitudinilor fizice, care va avea loc la Sala de sport a Colegiului „Vasile Lovinescu” și Sala de sport „Gabriel Udișteanu” din municipiul Fălticeni, conform graficului de concurs postat pe pagina web, precum și la avizierul școlii.

După finalizarea probelor eliminatorii, candidații rămași în concurs vor avea de parcurs sâmbătă, 20 ianuarie, testul grilă de verificare a cunoştinţelor, care va consta în 90 de întrebări, din care 60 la limba română şi 30 la limba străină (engleză sau franceză).

comments

comments