full screen background image

Gică Popescu, noul consilier al premierului Tudose

Gică Popescu a revenit în fotbal. Anunţul a fost făcut de Mihai Tudose, premierul României. “Baciul” a devenit consilierul acestuia şi se va ocupa de pregătirile meciurilor pe care ţara noastră le va organiza la CE 2020.

“În 2013, România s-a bătut în piept că organizează o grupă de la CE de fotbal. Am bătut palma cu UEFA, am fost foarte mândri în momentul ăla. Nu s-a făcut nimic. Ne trebuiau patru stadioane

Am găsit nişte oameni extraordinari care se pricepeau să facă o bancă, o autostradă. Domnul Ciolacu a zis să luăm pe cineva care a făcut fotbal. Pe cineva care ştie unde e UEFA. S-a discutat cu soluţia respectivă, în decembrie. Care a vrut să vadă dosarul, să ştie în ce se bagă. Azi a zis da. De azi am un consilier nou, îl cheamă Gică Popescu.

I-am spus că îi mulţumesc că de azi îţi nenoroceşti din nou viaţa. Nu ştiu dacă i-am făcut un bine. Sunt convins că şi Gică Hagi va da o mână de ajutor. Când i-am chemat la Guvern în decembrie, erau mai timoraţi. Le-am spus că noi trebuie să fim timoraţi”, a spus Tudose, la Antena 3.

România a primit în 2014 dreptul de a organiza pe Arena Naţională trei meciuri din cadrul fazei grupelor CE din 2020 şi o partidă din optimile de finală.

Este pentru prima oară de la eliberarea din închisoare (4 noiembrie 2015) când Gică Popescu va avea un loc de muncă oficial. Fostul internaţional a fost ţinut după gratii 20 de luni, după condamnarea de 3 ani primită în Dosarul Transferurilor.

comments

comments