full screen background image

SFÂRȘIT DE AN CU BUCURII LA VIVA FM ȘI PLANURI MARI PENTRU 2018!

La final de 2017, echipa Viva FM speră ca, pentru fiecare, anul acesta să fi fost unul cu realizări și bucurii. Totodată, ne dorim ca ultimele zile din 2017 să fie relaxante și să permită proiectarea unui 2018 cât mai productiv.

A fost un an plin pentru noi și suntem mândri că am crescut. Am crescut mult, iar asta e datorită vouă, ascultătorilor noștri.

Am funcționat pe același principiu ca în anii trecuți, cu dorința de a susține mereu comunitatea locală, cu parteneriate pentru promovarea celor mai importante evenimente din Suceava.

Ne-am schimbat grila de programe, pentru a o adapta dorințelor ascultătorilor noștri. Am introdus emisiuni noi, tematice, axate pe subiecte stringente pentru suceveni.

Obiectivul principal al anului acesta a fost să ne apropiem de ascultătorii noștri. Să-i familiarizăm cu ceea ce se află în spatele vocii de la radio. Să-i invităm pe la noi, să-i premiem ori să-i ajutăm. Să-i facem fericiți. Am demarat campanii și concursuri.

Luna decembrie a fost luna în care am atins cel mai bine acest obiectiv. Am oferit cadouri şi am avut plăcerea să fim vizitaţi la sediul nostru de numeroşi ascultători. Am simțit și făcut simțită magia sărbătorilor, atât prin ceea ce am difuzat pe frecvențele Viva FM, cât și prin activitățile noastre. Am celebrat Crăciunul în Atrium, spectacolul susținut de corul „Luceafărul”, coordonat de prof. Anca Apetroaiei, de la Palatul Copiilor Iași.

Ultima noastră activitate importantă de anul acesta este cea care sperăm să dea tonul tuturor activităților noastre de anul următor. Am oferit, în cadrul campaniei „Vine, vine, Moș Crăciun” două luni de promovare și publicitate radio gratuite unei persoane care a avut curaj să viseze. Corina Porumb este proprietara florăriei “Pastel”, o afacere nou deschisă în Iași. Ne-a scris pe mail, menționând că dorește să cunoască oameni care să o ajute în dezvolarea afacerii sale. Aşa că noi am hotărât să o ajutăm, făcându-i o surpriză, deoarece noi credem în ea și în potențialul afacerii sale. A fost extrem de entuziasmată, iar acest lucru nu a putut decât să ne bucure.

Pentru că la Viva FM, asta ne dorim: să facem oamenii fericiți și să le arătăm că noi avem încredere în ei. Sperăm să reușim să o facem și în noul an. Rămâneți pe frecvențele noastre și ascultați-ne, pentru că în 2018 venim cu cele mai interesante știri și emisiuni, cu cele mai calde voci și cu muzică de calitate.

La mulți ani, dragi ascultători! Sărbătorile de iarnă să vă aducă numai bine!

comments

comments