full screen background image

Brandul Bucovina, promovat de Suceava şi Cernăuţi

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit, în Vama Siret, cu o delegație de la Cernăuți, condusă de președintele Consiliul Regional Cernăuți, Ion Muntean, și guvernatorul Regiunii Cernăuți, Oleksandr Fișciuk.

Întâlnirea a avut loc la părţii ucrainene, purtându-se discuții pe mediul de afaceri și relațiile comerciale între Suceava și Cernăuți.

La întâlnire au participat și reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe – președinte, Lucian Gheorghiu – președinte executiv, Mihai Cernișov – vicepreședinte, precum și un director de lac ADR N-E.

Prezența reprezentantului ADR N-E a fost motivată de faptul că, de curând, ucrainenii au înființat și ei o astfel de structură și au dorit să cunoască din experiența noastră.

În urma întâlnirii, Gheorghe Flutur a anunţat că are două vești foarte bune.

“Comisia Europeană a transmis guvernului ucrainean o adresă prin care se comunică faptul că se deblochează programul prin care și partea ucraineană va putea moderniza punctul de trecere a frontierei Vicovu de Sus – Crasna. O veste foarte bună, pentru că astfel, anul viitor se va putea deschide acest punct de frontieră. Partea ucraineană ne-a mulțumit pentru sprijinul și adresele pe care le-am trimis la Bruxelles pentru deblocarea acestui Program. Noi am avut în vedere nevoile populației de etnie română din regiune.”, a spus Flutur.

Cea de-a doua noutate este că, luni, 8 decembrie 2017, s-a deschis oficial Programul Operațional Comun România – Ucraina 2014-2020, cu termen de depunere a proiectelor până pe data de 3 mai 2018.

“Se vor putea depune proiecte mari, de 3 milioane de euro si proiecte mici, de 300.000 de euro. Județul Suceava, Consiliul Județean, are pregătite, împreună cu Regiunea Cernăuți, 13 proiecte în valoare de peste 12 milioane euro pe domeniile infrastructură, cultură și patrimoniu, sănătate și situații de urgență. Imediat după sărbători, un grup de specialiști de la CJ Suceava și din Regiunea Cernăuți se vor întâlni pentru a depune proiectele.”, a precizat Gheorghe Flutur.

Cele două părţi au discutat şi despre modul necorespunzător în care arată vama Siret-Porubne, unde se lucrează supraaglomerat, la de 3 ori capacitatea, atât la călători, cât și la marfă.

“Am convenit ca în luna mai 2018 să organizăm un forum economic România-Ucraina-Moldova, prin care să se realizeze conexiuni și parteneriate între oameni de afaceri și agenți economici din cele 3 țări. S-au făcut și propuneri pentru domeniile de interes: agricultură, industrie alimentară și turism. O idee foarte importantă, pe care am agreat-o cu toții, este că vom trece la promovarea împreună, Suceava și Cernăuți, pentru extinderea brandului Bucovina, un brand puternic, de înalt nivel.”, a încheiat şeful judeţului.

comments

comments