full screen background image

19 decembrie – Fructul cu personalitate

A venit iarna și frigul, timp de nas roșu, de guturai sau chiar de o răceală mai consistentă. Drept pentru care vitaminele din abundență e bine de adus în organism, în orice formă. Și cea mai la îndemână, cum spun nu doar medicii, ci și bunicii, e consumarea fructelor. Care fructe?! Păi cele care îți plac mai mult, ca să nu fie o pedeapsă consumarea lor.

Și dacă tot a venit vorba despre fructe, am dat peste un test simplu și amuzant care, spun “specialiștii”, ar putea să te ajute în descifrarea personalității celorlalți, în funcție de fructele pe care le preferă. Și cum educația poate fi făcută și cu voie bună, vă prezint concluziile la care s-a ajuns, spre relaxare.

Portocala e preferată de cei ce au răbdare și voință. Pentru că de ingredientele acestea este nevoie în decojirea ei. Adăugăm în dreptul consumatorilor de portocale meticulozitate și dorință de a evita conflictele cu orice preț.

Mărul e consumat de cei ce preferă extravaganța, ce sunt impulsivi și vorbăreți, cărora le plac călătoriile și sunt entuziaști. Toate acestea, se pare, doar pentru că merele oferă gusturi diverse, de la acru la dulce. Surprinzătoare concluzie…

Banana e pentru cei cu fire domoală, persoane calde, gentile și pline de simpatie, lipsite totuși uneori de încredere în forțele proprii.

Nuca de cocos cui ar putea să i se potrivească mai bine decât celor încăpățânați? În dreptul lor adăugăm înclinația spre contemplație, seriozitatea și o lipsă de prețuire a pasiunii. Destul de previzibil aș zice, gândind la coaja tare a nucii de cocos.

Cireșele sunt pentru cei ce au o imaginație bogată și o inimă foarte mare, sinceri și loiali, iubitori ai timpului petrecut acasă, în mijlocul celor dragi. Se pare însă că cei ce preferă cireșele sunt instabili din punct de vedere financiar. Ei… trăsătura aceasta mi-ar fi fost greu să o identific doar privind un mâncător de cireșe…

Strugurii negri sunt consumați cu plăcere de cei ce nu țin supărarea prea multă vreme, sunt politicoși și iubesc compania oamenilor. Admiratori ai frumuseții în toate formele ei, sunt oameni entuziaști.

Piersica e pentru cei prietenoși și vorbăreți, în timp ce para este fructul preferat al celor ce duc greu sarcinile la bun sfârșit, plictisindu-se foarte ușor.

Ca să vezi! Dacă tragi cu ochiul în fructiera unui potențial viitor partener, ai șanse de a afla mai multe despre el, doar dintr-o privire… Dar ce te faci dacă fructiera e plină cu fructe diverse?… Te înarmezi cu răbdare și lași timpul să treacă, spunându-ți că nu în fruct stă personalitatea omului… În schimb poți fi mai vigilent cu numărul dozelor de educație pe care le consumă.

comments

comments