full screen background image

Ministerul de Interne și Corpul Național al Polițiștilor fac un apel umanitar pentru polițistul sucevean Dan Ciprian Sfichi

Ministerul Afacerilor Interne şi Corpul Naţional al Poliţiştilor au iniţiat un apel umanitar pentru a-l ajuta pe Ciprian Sfichi, poliţistul de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Suceava care a fost lovit, săptămâna trecută, în zona capului şi a braţului, în timpul unei misiuni desfăşurate la Rădăuţi.

“Ciprian a dovedit, până acum, că este un adevărat luptător! A trecut cu bine peste primele intervenţii chirurgicale, iar evoluţia sa este pozitivă.

Colegii, dar şi persoane care nu l-au cunoscut, au demonstrat că omenia este un atribut al românilor. Mobilizarea pentru donarea de sânge a fost impresionantă!

Lupta pe care Ciprian o va duce în continuare va fi una de lungă durată. Împreună îl putem ajuta pe colegul nostru în această bătălie. Pe lângă rugăciunile şi gândurile noastre bune, ajutorul poate consta şi din lucruri lumeşti.

Ajutaţi-ne să îl ajutăm!”

Contul în care se pot face donaţii este: RO71BRDE340SV15605983400 şi a fost deschis la BRD pe numele SFICHI DAN CIPRIAN.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, că evoluţia stării de sănătate a poliţistului Dan Ciprian Sfichi, lovit în cap cu sabia de un interlop, este bună şi că acesta respiră singur.

“Am primit un mesaj de la domnul doctor Ciuhodaru, îmi transmite în mod constant informaţii despre starea lui Ciprian (Dan Ciprian Sfichi – n.r.), mi se transmitea că vorbeşte şi respiră singur. Evoluţia este bună, l-am revăzut şi eu de curând, i-am strâns mâna, încă era intubat, însă înţelegea tot ce spun şi mi-a confirmat că va rămâne în continuare un luptător şi va fi puternic”, a declarat Carmen Dan, marţi, la Parlament, la ieşirea de la şedinţa Comisiilor de apărare, unde s-a dezbătut bugetul MAI pentru 2018.

Luni, neurochirurgul Mircea Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, a declarat că poliţistul rănit în urmă cu o săptămână în timpul unei misiuni la Rădăuţi a fost detubat, evoluţia stării sale fiind favorabilă.

Poliţistul de la Serviciul de Acţiuni Speciale Suceava a fost grav rănit în dimineaţa zilei de 5 decembrie, după ce a fost atacat cu o sabie în timpul unei percheziţii ce se desfăşura la Rădăuţi, potrivit IGPR.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava au desfăşurat o acţiune pentru destructurarea unei grupări infracţionale, fiind efectuate opt percheziţii domiciliare.

La una dintre locuinţele percheziţionate, în Rădăuţi, una dintre persoanele vizate l-a atacat şi rănit cu o sabie pe agentul şef adjunct de poliţie Dan Ciprian Sfichi, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava, “rănindu-l foarte grav la cap şi braţ”, conform IPJ Suceava.

comments

comments