full screen background image

Măsuri de prevenire a incendiilor dispuse cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, general de brigadă Ion Burlui, a prezentat, astăzi, măsurile de prevenire a incendiilor, dispuse cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Astfel, pentru construcţiile/ spaţiile în care se organizează şi se desfăşoară sărbătoarea revelionului, se impune respectarea următoarelor măsuri:
– numărul persoanelor participante să nu depăşească capacitatea maxim admisă prevăzută în documentaţiile tehnice;
– să fie asigurate culoare şi căi de evacuare libere, marcate şi iluminate corespunzător;
– să fie asigurată dotarea cu mijloace de primă intervenţie;
– folosirea aparatelor electrice pentru pregătirea preparatelor culinare se va face cu respectarea strictă a normelor de exploatare;
– maşinile de gătit, grătarele, aragazurile, cuptoarele şi celelalte utilaje care degajă temperaturi ridicate se vor amplasa la o distanţă de cel puţin 1m faţă de elementele combustibile ale construcţiilor sau de materialele combustibile din încăperi;
– în imediata apropiere a brazilor împodobiţi cu instalaţii/ decoraţiuni electrice să nu fie materiale combustibile cum ar fi: perdele, draperii sau orice altceva care s-ar putea aprinde usor;
– să se asigure posibilitatea comunicării cu subunităţile de intervenţie prin mijloace radio sau telefon a tuturor locaţiilor în care sunt organizate revelioane;
– să se asigure rezerve de hrană, apă, medicamente cât şi dotarea cu generatoare de curent în locaţiile izolate din zona montană.

În ceea ce priveşte desfăşurarea slujbelor religioase, este necesar respectarea următoarelor măsuri:
– înaintea începerii activităţilor religioase, personalul clerical să atragă atenţia în ceea ce priveşte folosirea lumânărilor;
– pe timpul desfăşurării slujbelor religioase, uşile de acces/evacuare nu trebuie să fie blocate sau menţinute încuiate, pentru asigurarea unei evacuări rapide;
– să fie păstrate libere culoarele de evacuare;
– să se asigure dotarea cu mijloace de primă intervenţie;
– să se verifice instalaţiile de alimentare cu gaze, energie electrică şi mijloacele de încălzire, iar funcţionarea acestora ar fi bine să înceteze odată cu începerea slujbelor.

Pentru a evita producerea unui incendiu care ar avea drept punct de plecare bradul de Crăciun, se impune respectarea următoarelor reguli:
– Alegerea unui brad proaspăt înainte de montarea şi ornamentarea lui;
– Nu se vor aprinde artificii sau lumânari în brad sau în apropierea acestuia. Indiferent că este natural sau artificial, acesta se poate aprinde uşor, conducând la incendierea locuinţei/ spaţiului;
– Nu se vor utiliza instalaţii/ decoraţiuni electrice cu defecţiuni sau improvizate. La plecarea din locuinţă sau înainte de a adormi se impune decuplarea acestor instalaţii.
– Nu se va amplasa bradul în apropierea unor surse de căldură: sobe, calorifere sau alte mijloace de încălzire;
– Pentru decorare se vor folosi cât mai multe globuri din sticlă şi alte ornamente realizate din materiale incombustibile (se recomandă evitarea hârtiei, vatei, etc).

De asemenea tot pentru aceasta perioadă se vor avea în vedere urmatoarele:
– supravegherea jocului copiilor şi asigurarea ca acesta se desfăşoară la vedere şi nu în spaţii închise cum ar fi: poduri, fânare, adăposturi de animale etc.
– nu se vor lăsa minorii singuri, închişi în casă sau alte construcţii.
– eliminarea din jocul lor a artificiilor, petardelor sau a altor materiale pirotehnice.
– supravegherea cu atenţie a colindătorilor pentru că o ţigară aruncată la voia întâmplării de către aceştia, poate provoca adevărate tragedii.

Tradiţionala sacrificare a porcului din perioada sărbătorilor de iarnă nu trebuie să pună în pericol gospodăria. În acest sens se impune respectarea următoarelor reguli:
– locul ales pentru pârlirea porcilor trebuie să fie la o distanţă de siguranţă faţă de construcţii sau depozite de furaje;
– buteliile de gaze utilizate la pârlirea porcilor, să fie amplasate la distanţă faţă de arzător, iar furtunele de alimentare să fie prevăzute la capete cu coliere de fixare şi să nu prezinte fisuri;
– pentru creşterea presiunii în butelii, acestea nu vor fi apropiate de flacără;
– pentru orice eventualitate, în imediata apropiere să fie asigurată o rezervă de apă.
– interzicerea pârlirii porcului pe timp de vânt.
Afumătoarele trebuie să fie confecţionate din zidărie de cărămidă sau alte materiale incombustibile şi vor fi amplasate la distanţe de siguranţă faţă de restul construcţiilor. Acestea trebuie supravegheate pe toata perioada funcţionării.

comments

comments