full screen background image

Condiţiile de comercializare şi folosire a articolelor pirotehnice de divertisment

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, general de brigadă Ion Burlui, a prezentat condiţiile de comercializare şi folosire a articolelor pirotehnice de divertisment.

Astfel, articolele pirotehnice sunt introduse pe piaţã numai în condiţiile în care:
a) îndeplinesc următoarele cerinţe:
– Producătorii trebuie sã asigure introducerea pe piaţă doar a articolelor pirotehnice care respectă cerinţele esenţiale de securitate.
– În cazul în care producãtorul nu este stabilit în Uniunea Europeanã sau Spaţiul Economic European, importatorul articolelor pirotehnice trebuie să asigure conformitatea produselor pirotehnice, făcându-se responsabil în faţa autorităţilor române în legătură cu obligaţiile prevăzute de lege în acest sens.
– Distribuitorii trebuie să verifice, în special, faptul că articolul pirotehnic poartă marcajul sau marcajele de conformitate impuse şi este însoţit de documentele de certificare.
b) poartă marcajul CE:
Marcajul CE este format din iniţialele „CE” cu grafica modelului prevãzut în anexa nr. 2 la Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 218 din 13 august 2008.
c) respectă obligaţiile referitoare la evaluarea conformităţii.

În cazul în care un articol pirotehnic poartă marcajul CE în mod nejustificat, Inspecţia Muncii dispune măsurile corespunzãtoare, potrivit legii, împotriva persoanelor care au aplicat marcajul şi informează, în scris, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale asupra deciziilor sale.

În cazul în care Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale consideră întemeiată măsura luată la pct. (2), anunţã Comisia Europeanã şi celelalte state membre cu privire la aceasta, potrivit Hotãrârii Guvernului nr. 1016/2004, cu modificările ulterioare.

Introducerea pe piaţă a articolelor pirotehnice care îndeplinesc cerinţele nu poate fi interzisă, restricţionată sau împiedicată.

Din motive de ordine, securitate, siguranţă publică şi pentru protecţia mediului se interzice deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă şi a altor articole protehnice din categoria P2.

În conformitate cu art. 5, alin. (2) din H.G.R. nr. 536/2002, modificată şi completată cu Hotărârea Guvernului României nr. 95/2011, articolele pirotehnice din categoriile 2, 3, 4, T1, T2 şi P2 pot fi folosite numai de către pirotehnicieni şi numai în scopul pentru care sunt destinate.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 126/1995, republicată în 2011, persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articole pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Folosirea articolelor pirotehnice se interzice în următoarele situaţii:
– între orele 24:00 şi 6:00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
– la o distanţă mai mică de 50 metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 metri faţă de cele cu peste patru niveluri;
– la o distanţă mai mică de 500 metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
– la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
– în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
– pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
– la o distanţă mai mică de 500 metri de păduri.

Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie, pe a cărui rază se execută jocurile respective.

comments

comments