Zilele trecute, m-am nimerit într-un grup de tinere mămici, venite spre relaxare și îmbunătățire a aspectului fizic, la un salon de coafură. Mămici fiind, discuția bineînțeles s-a învârtit în jurul celor mici de acasă.
Una dintre ele era furioasă din cauza faptului că fetița familiei este în mod repetat necăjită de un alt viteaz, coleg de clasă pregătitoare. Din categoria mamelor leoaice fiind, mămica a povestit cum, într-una din zile, a decis să-i facă fetiței zilele mai ușoare la școală, discutând cu micul agresor. L-a așteptat într-una din pauze și s-a prezentat, de la înălțimea personală, plus zece cm de toc… Îmi și imaginez fața micuțului, ce ajungea probabil cel mult la talia fină a mămicii protectoare. Ochi mari, gură rotunjită a mirare și gânduri zburând departe, cât mai departe de doamna aceea prea înaltă să-i vadă ochii, dar cu o voce ce se revărsa în valuri peste el, aproape să-l înece. Cu siguranță tot ce a înțeles din cuvintele nu tocmai dezmierdătoare, a fost că e mama blondei ce stă în banca din fața lui, pe care el o place. Și pe care o mai trage uneori de codițe, doar, doar, l-o băga și pe el în seamă. Chiar așa! El o place, iar astăzi își dă seama că ceva nu e bine. Dar nu pricepe ce. Bănuiesc doar că ar putea fi trasul de codițe, dar cam așa înțelesese el, din desenele animate de la televizor, că e rost de atras atenția. Ce să mai zică?!? Nimic. Nici n-ar avea cum, dată fiind avalanșa de vorbe ce se revarsă și sclipirile tăioase și amenințătoare din privirile doamnei… Clopoțelul sună salvator și cu o răsucire abilă pe călcâi și un sprint, dispare în clasă. Mama pleacă și ea grăbită, căci și-a făct timp doar cât o pauză de 10 minute pentru rezolvarea problemei, convinsă că puștiul agresor va fi marcat de cele spuse și nu va mai repeta greșeala.
Nu știu dacă s-au petrecut lucrurile întocmai, dar așa am vizualizat eu cele auzite, între rafalele foenului ce-i usca buclele tinerei mămici.
Aștept să o reîntâlnesc, să aud finalul telenovelei de clasa pregătitoare. Deși îl bănuiesc deja. Pentru că a discuta cu un copil timp de 10 minute, încercând să-l convingi că ești mai tare decât el și că i-ai putea mișca și tu vreo două fire din cap, cum face el cu codițele fetiței, are eficiență zero, pe termen lung. S-o fi liniștit el pentru vreo două zile, dar cum inima i-a dat ghes, sigur și-a reluat vechile obiceiuri, după ce glasul mamei i s-a șters din memorie. Mult mai eficient ar fi fost să îi explice că poți atrage atenția persoanelor din jur într-un mod plăcut, fără agresivitate, pentru că altfel riști să fii exclus, pe termen lung din grup. Sau sigur și mai eficient ar fi fost să le sugerezi părinților să poarte cu el această discuție, părinți ce ar fi avut la îndemână mai mult de 10 minute, pentru a afla cauzele gesturilor nepotrivite, pentru a-i explica urmările și a găsi eventualele soluții. Cine știe… poate când micuța va veni din nou zburlită acasă, chiar așa se va întâmpla.
E nevoie însă și de consumarea, în prealabil, a unei doze de educație.
