full screen background image

Propuneri ale USR Suceava pentru bugetul municipiului în 2018

Partidul Uniunea Salvați România, Filiala Suceava, face un apel către Primarul Sucevei, Ion Lungu, să ia în considerare mai multe probleme semnalizate de către cetăţenii municipiului.

Iată conţinutul solicitării USR către Primăria Suceava:

“Domnule Primar,

Având în vedere atât faptul că instituția pe care o conduceți pregătește bugetul pentru anul 2018, cât și sesizările și propunerile primite de la cetățenii municipiului Suceava, direct, în urma audiențelor ținute de deputatul Iulian Bulai, a dezbaterilor și consultărilor publice organizate în oraș și la sediu, dar și prin intermediul altor mijloace de comunicare, Filiala Suceava a Partidului Uniunea Salvați România vă roagă să luați în considerare asigurarea bugetului, în anul 2018, și pentru rezolvarea următoarelor probleme considerate esențiale de către concitadinii noștri:

• Pregătirea orașului pentru anul Centenarului Unirii, prin reabilitarea tuturor străzilor și aleilor din zona centrală, cuprinse în următorul perimetru: str. Petru Rareș, str. V. Alecsandri, str. N. Bălcescu, str. Ana Ipătescu. În acest perimetru se află și străzile Curtea Domnească, Dimitrie Onciul, Meseriașilor, Plăieșilor, precum și o mulțime de alei într-o stare de degradare avansată.

• Modernizarea sălilor și a terenurilor de sport, a vestiarelor, unde sportivii din cadrul Clubului Sportiv Municipal Suceava (volei, rugby, tir, box, lupte greco-romane, canotaj, atletism ș.a.) își desfășoară activitatea. Toate spațiile enunțate mai sus, în care se antrenează și joacă sportivii reprezentativi pentru sportul sucevean, arată deplorabil, în condițiile în care primăria finanțează diverse ONG-uri a căror activitate nu este reprezentativă și vizibilă.

• Amenajarea de noi locuri de parcare, fără a știrbi însă din spațiul verde, care și așa este pe cale de dispariție în municipiul Suceava. În acest sens nu numai că trebuie stopată acordarea de autorizații de construcție pentru noi garaje (să ne amintim de recentul scandal de pe Aleea Nucului, legat de acordarea cu cântec a celor două autorizații de construcție), dar, în același timp, este necesară și regândirea spațiului ocupat de actualele garaje, care în proporție covârșitoare sunt dedicate întru totul altor scopuri (magazii de depozitat lucruri inutile, ateliere, buticuri etc.), în timp ce mașinile care ar fi trebuit să fie găzduite în aceste garaje ocupă și blochează alte spații de pe domeniul public. Prin demolarea măcar treptată a acestor garaje vor avea de câștigat, cu siguranță, atât suprafața parcărilor, cât și cea a spațiilor verzi.

• Repararea și amenajarea parcului de joacă semnalat de cetățeni, din cartierul Obcini, str. Victoriei nr. 31, și inventarierea stării de degradare a tuturor locurilor de joacă pentru copii, care să aibă ca finalitate repararea lor până în primăvară.

• Asfaltarea străzii Traian Țăranu, care deși era, chipurile, prioritatea zero a anului 2017, după cum ați declarat în luna ianuarie în presa locală, a rămas în același stadiu, de mizerie inimaginabilă.

• Repararea străzii Măgurei din cartierul Obcini, o altă problemă semnalată de cetățenii din zona respectivă.

• Repararea scărilor și pavimentelor din mai multe zone din oraș si anume: b-dul G. Enescu, la intersecție cu str. Mărășești – toată zona din jurul Catedralei; str. Tipografiei, în fața magazinului Unicarm.

• Colectarea selectivă a gunoiului în toate zonele din oraș și stabilirea mai multor spații pentru reciclarea tuturor materialelor din categoriile: sticlă, hârtie, plastic, baterii, becuri etc. Popularizarea acestora și instruirea populației în acest sens.

• Plantarea de copaci pe spațiul verde de pe laturile străzii Ștefan cel Mare și identificarea tuturor zonelor unde se pot planta copaci, pentru a face suportabilă canicula pe timpul verii, dar și pentru purificarea atmosferei.

• Identificarea și amenajarea unor noi spații de agrement și relaxare (Zamca, lunca Sucevei).

• Realizarea unui nou pod peste râul Suceava, odată cu o rută ocolitoare a cartierului Burdujeni.

• Identificarea de noi zone pietonale și reducerea traficului din zona rezidențială.

• Construirea unei autogări moderne în zona gării Burdujeni, mai ales că în zonă există spații pretabile unei astfel de investiții.

• Trafic pe sensuri unice în zona rezidențială, cu delimitarea clară a spațiului pentru trotuare – în zona Mărășești, de exemplu, sunt alei întregi fără trotuare delimitate sau delimitate, dar nefuncționale. Dacă străzile au fost gândite îngust si prost, soluția este să se meargă pe sensuri unice, chiar cu o singură bandă de circulație, pentru a lăsa loc pentru delimitarea trotuarelor.

• Instalarea de bolarzi pentru a preîntâmpina parcarea/staționarea ilegală a autoturismelor pe trotuare.

• Suplimentarea bugetului destinat iluminatului public.

Încheiem aici scurta expunere a problemelor invocate cel mai adesea de cetățenii municipiului Suceava cu care am interacționat, cu speranța că își vor găsi rezolvarea în viitorul cât mai apropiat.”

De asemenea, USR Suceava vine în sprijinul cetăţenilor şi îi indeamnă pe aceştia să trimită la adresa http://suceava.usr.ro/harta-problemelor/ imagini cu locuri din Suceava care trebuie amenajate.

USR Suceava va transmite către instituţiile abilitate solicitările cetăţenilor.

comments

comments