full screen background image

6.500 de articole pirotehnice confiscate din Bazarul sucevean

Poliţia Română continuă și în acest an acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.

În perioada 21 noiembrie 2017 – 5 ianuarie 2018, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Bogdan Despescu, poliţiştii acţionează, în toată țara, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Astfel, în cadrul unei acţiuni de control, la data de 6 decembrie, polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase – IPJ Suceava, l-au surprins în flagrant în Bazarul Suceava, pe un localnic de 46 de ani, care oferea spre vânzare, o baterie de artificii cu 42 focuri, din clasa pirotehnică F3, fără documente și autorizație.

Totodată, la o tarabă amplasată pe aleea de la intrarea în complexul comercial, polițiștii au depistat un alt bărbat de 51 ani, din aceeași localitate, autorizat să desfășoare activități de comerţ cu articole pirotehnice, din categoriile F1 și P1, în timp ce oferea spre vânzare 208 articole pirotehnice din clasa a II-a, precum și 6.498 articole pirotehnice a căror clasă nu era menționată pe etichete.

În cauză s-au întocmit dosare penale, fiecare din cei doi bărbați identificați de polițiști fiind cercetați sub aspectul comiterii infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzute de Legea nr. 126/1995 republicată.
Cele 6.707 articole pirotehnice (aproximativ 40 kg) au fost ridicate de polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

Poliţiştii reamintesc faptul că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean şi avizul inspectoratului judeţean de poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

comments

comments