full screen background image

Legende, mituri şi superstiții specifice spațiului francofon, prezentate la Biroul francez

Sucevenii francofoni și francofili sunt invitați cu caldură la Biroul francez, miercuri, 6 decembrie 2017, ora 18:00, la activitatea “Saint Nicolas, histoires et légendes francophones”, susținută de Colegiul Național de Artă „Ciprian Porumbescu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” şi Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava.

Similar edițiilor precedente, elevii francofoni vor delecta publicul cu legende, mituri şi superstiții specifice spațiului francofon.

O expoziție de felicitări pictate și caligrafiate inedit, cu scene amuzante, va fi vernisată cu acest prilej.

Micii trubaduri francofoni contemporani vor interpreta, la diverse instrumente, colinde și cântece specifice de sezon. Concursul tematic se va încheia cu înmânarea de diplome, cu premii dulci și multe surprize.

Organizată de prof. dr. Petronela Munteanu si prof. dr. Cristina Hetriuc, această manifestare își propune să răspundă promovării valorilor Francofoniei, plurilingvismul și diversităţii culturale şi să familiarizeze participanţii cu elemente de cultură și civilizație francofonă.

Intrarea este liberă.

comments

comments