full screen background image

Președintele Iohannis se întâlnește marți cu ambasadorii statelor membre UE

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni, marţi, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, cu ocazia unui dejun de lucru, găzduit de Ambasada Republicii Estonia, ţară care deţine preşedinţia Consiliului UE în cel de-al doilea semestru al acestui an.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul întâlnirii, care va avea loc la ora 13,00, se vor discuta subiecte legate de evoluţiile interne, dar şi aspecte referitoare la principalele subiecte aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din 14 şi 15 decembrie, şi anume securitate şi apărare, gestionarea migraţiei, dimensiunea socială a Uniunii Europene, educaţie şi cultură.

De asemenea, va fi abordat şi subiectul privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

AGERPRES

comments

comments