full screen background image

Scriitoarea Angela Furtună va lansa două noi volume la Târgul Internațional de Carte “Gaudeamus”

Scriitoarea Angela FURTUNĂ va lansa, la Târgul Internațional de Carte de la București – GAUDEAMUS ediția 2017, două cărți-obiect-de-artă.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, la ora 15, la Standul Editurii Vinea, în Pavilionul Expozițional de la București.

În Premieră, tot la Gaudeamus, participarea de excepție la proiectul vizual al unei cărți-obiect, a artistei bucovinene recunoscută cu succes internațional, Raluca ARHIRE !

După succesul lansării de la Salonul de Carte Livre Paris, din martie a.c. al volumului ELEGIILE DE LA STALINGRAD (o cxarte-obiect de artă, cu o Copertă și ilustrații semnate de Maestrul Devis GREBU, Editura Vinea, București, 2017), dar și după recenta nominalizare a volumului PRIMUL MEU KADDISH – TEXTE SALVATE DIN EXOD (Coperta Devis GREBU, Editura Integral, București, 2016) la Premiile Uniunii Scriitorilor din România Filiala Iași, scriitoarea Angela FURTUNĂ pregătește două noi apariții pentru această toamnă: volumul PURSÂNGE ASTRAL (o nouă carte-obiect de artă, Editura Vinea, București, 2017) și LA VILLE BLANCHE – ORAȘUL ALB (POÈMES ET CHANTS-POÈMES INCANTATOIRES ANTHOLOGIE, o Antologie în care selecția textelor și traducerea din limba română în limba franceză sunt realizate de eminentul scriitor, cărturar și traducător, prof.univ.dr.Constantin FROSIN https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Frosin).

Volumele vor fi lansate, la cel mai mare Târg Internațional de Carte de la București, GAUDEAMUS, în prezența unor reputați confrați scriitori și critici din Uniunea Scriitorilor din România, ai cărei membri sunt atât autoarea suceveană, cât și editorul cărților și traducătorul antologiei.

De remarcat că atât coperta cât și ilustrațiile volumului inedit PURSÂNGE ASTRAL, care va fi o superbă carte-obiect de artă, sunt semnate de Raluca ARHIRE, una din cele mai puternice artiste de origine bucovineană ce inovează și creează paradigme de artă digitală, fotografie și instalații vizuale, și ale cărei creații au fost recent premiate în lumea bună a artei de gen, bunăoară de prestigioasa publicație de specialitate americană DARK BEAUTY MAGAZINE, vârf internațional al avangardei în artă video, modă, cinematografie și expresie vizuală.
http://www.darkbeautymag.com/?s=RALUCA+ARHIRE&x=0&y=0.

În avanpremieră:

Pursânge astral – Fragment

mă voi întoarce în țara mea
pe nevăzute
ca un copil din flori
la fel cum am revenit din moarte
singură pe o targă din reanimare
înger de alge
vomând sânge
ori de câte ori încercam să deschid pleoapele
în timp ce medicul de gardă se pregătea să scrie
pe fișa mea ora de deces
examinând gânditor fundul robust al asistentei șefe

ah, libertate
după ce s-au deschis
cătușele
cum dragostea copilului
eliberat din cordonul ombilical,
vine mireasma de zmeur și de caprifoi

ah, libertate,
aproape stinsă chemarea
puls pentru sângele meu
din care patria clinică a căzut în țara pierdută
și țăndări s-a făcut

ferește-te!
acum vine la suprafață frica lor de moarte
când toți se agață de mine crezându-se în siguranță
într-un adăpost de cuvinte,
oamenii îmi întind mâna
ca unei păsări ce iese din ou
apoi îmi smulg penele, ciocul, ochii, limba

comments

comments