full screen background image

Dosar penal pentru tăinuire întocmit de poliţişti, pentru un bărbat din Vicovu de Sus

I.P.J. Suceava a fost sesizat, marţi, de reprezentantul unei instituții de omologări auto din municipiul Suceava despre faptul că la această unitate a fost prezentat, pentru eliberarea cărţii de identitate a vehiculului, un autoturism înmatriculat în străinătate, care figurează ca fiind sustras.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, din comuna Vicovu de Jos, a prezentat pentru verificare și omologare, autoturismul aparținând unui prieten, de 47 de ani, din oraşul Vicovu de Sus, deţinătorul maşinii.

Acesta a declarat faptul că, în cursul lunii septembrie 2017, a achiziționat autoturismul cu suma de 4.000 de euro, de la o persoană necunoscută, tranzacţia având loc pe raza localităţii de domiciliu.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca fiind sustras din străinătate din 9 mai 2017.

Autoturismul a fost indisponibilizat pentru cercetări, bărbatul de 47 de ani, deținător al vehiculului, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments