full screen background image

Concurs tematic pentru elevi „Suceava – trecut şi prezent”, la Şcoala Nr. 1 Suceava

În data de 25 noiembrie, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava va organiza, alături de parteneri – Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, reprezentată de Gheorghe-Gabriel CĂRĂBUŞ, în calitate de Manager, și Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, reprezentată de către prof. univ. dr. ing. Valentin POPA, în calitate de Rector – concursul tematic pentru elevi „Suceava – trecut şi prezent”.

Scopul concursului este de a promova în rândul elevilor competiţia şi performanţa în studiul istoriei și geografiei locale, colaborarea între membrii echipajului și de a valorifica intra şi transdisciplinar conţinutul informaţiilor dobândite prin realizarea unei probe practice.

Elementul de noutate introdus de acest concurs constă în faptul că dă posibilitatea elevilor claselor VII-VIII să-şi verifice cunoştinţele, în lipsa unor competiţii la acest nivel şi, în acelaşi timp, poate duce la mobilizarea elevilor şi sporirea motivaţiei pentru studiul aprofundat al istoriei și geografiei județului Suceava.

Concursul se înscrie în grila de evenimente care marchează Ziua Bucovinei, a doua provincie care s-a unit cu patria mamă la 28 noiembrie, cu 99 ani în urmă și Centenarul Marii Uniri.

În aprilie 2017, competiția s-a organizat la nivelul școlii, participând elevi din clasele a IV-a și a VIII-a. Această etapă se va desfășura la nivel local, proiectul fiind avizat de ISJ Suceava.

Concursul se va desfășura pe echipaje de câte patru elevi.

Pentru etapa locală pot participa maxim trei echipaje din fiecare școală.

Concursul va consta dintr-o probă scrisă, 30 de minute, (Cunoștințe generale despre istoria și geografia județului Suceava) şi o probă practică, 30 minute (Stabilirea unui traseu turistic pe suport, cu precizarea a minim 5 obiective turistice reprezintă abordarea din perspectiva istorico-geografică a obiectivelor religioase, istorice de interes turistic, național și internațional din județul Suceava: cetăți, mănăstiri, rezervații naturale, toate reprezentând o bogăție inestimabilă a zonei de nord a Moldovei – Mănăstirea Dragomirna, Putna, Voroneț, Moldovița, Sucevița, Humor, Arbore sunt comori ce trebuie cunoscute de tânăra generație, în cadrul acestui concurs interdisciplinar).

Evaluarea și premierea participanților este un moment prin care elevii sunt apreciați pentru cunoaşterea frumuseţilor județului nostru, a meșteșugurilor, a tradiţiilor şi obiceiurilor precum şi a unor obiective turistice cu încărcătură istorică și spirituală.

Acest concurs reprezintă un prilej de a cunoaşte alte dimensiuni ale educaţiei copilului, de a le cultiva sentimentul de mândrie prin declanşarea de emoţii și aprecieri asupra locului unde s-au născut și trăiesc, asupra comunității din care fac parte.

Programul de desfășurare al etapei locale a municipiului Suceava, Concurs tematic pentru elevi, Clasele a VII-a și a VIII-a, „Suceava – trecut şi prezent”, 25 noiembrie 2017:

08,30 – 09,00: Primirea invitaților, presa, TV

09,00 – 09,15: Cuvânt de deschidere

09,15 – 09,45: Proba scrisă

09,45 – 10,00: Organizarea, distribuirea materialelor și explicarea criteriilor pentru proba practică

10,00 – 10,30: Proba practică
Evaluatorii se retrag și corectează proba scrisă

10,30 – 11,00: Prezentarea produselor (timp de prezentare 5 minute/echipaj)
Juriul se retrage pentru deliberare

11,00 – 11,30: prof. X rămâne cu elevii pentru a viziona fotografiile din timpul activității și pentru a amenaja sala pentru părinți (scaune)

11,30: Premierea elevilor
Moment de final

comments

comments