full screen background image

Moțiunea de cenzură va fi citită la ora 16:00

Moțiunea de cenzură depusă săptămâna trecută de PNL și USR va fi citită în plen azi, la ora 16:00, au decis Birourile permanente ale Senatului și Camerei Deputaților.

Conducerea Parlamentului a hotărât convocarea unei ședințe de plen comun luni, la ora 16:00, pentru a fi citită moțiunea de cenzură.

PNL reclamă convocarea intempestivă a plenului reunit şi faptul că nu a fost stabilit programul dezbaterii şi votării moţiunii, în condițiile în care au înregistrat vineri la Parlament moţiunea de cenzură intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.

„După ce au inventat năstrușnicia cu statul paralel, cei din PSD și ALDE au inventat Parlamentul paralel și dacă se poate fără opoziție. Cu mai puțin de patru ore înainte de ședința de BPR a fost convocat organismul care stabilește ora și ziua citirii moțiunii de cenzură. Nimic nou pentru comportamentul abuziv al PSD. Se confirmă practic că se tem de această moțiune de cenzură, pentru că acest guvern a pus cap în cap toate categoriile de români și că sunt extrem de vulnerabili. PSD și ALDE se comportă în Parlament abuziv și că uzurpă rolul legislativ de dezbatere al Parlamentului”, a declarat Raluca Turcan, deputat PNL.

Ea a mai acuzat majoritatea PSD-ALDE că a încălcat regulamentele Camerei Deputaților și Senatului, precizând că Guvernul trebuie convocat la citirea moțiunii de cenzură cu 24 de ore înainte de acest proces.

În moțiunea, PNL și USR fac inventarul „minciunilor”, al „nerealizărilor” şi al măsurilor care, arată ei, au destabilizat economia în cele zece luni de când coaliţia PSD-ALDE a preluat guvernarea.

Moţiunea a fost semnată de 148 de parlamentari de la PNL, USR, PMP şi independenţi.

comments

comments