full screen background image

Achiziţia rachetelor Patriot, la aviz în Senat

Senatorii din Comisia de apărare urmează să avizeze luni proiectul prin care România va achiziţiona rachete Patriot.

Votul era programat săptămâna trecută, dar nu a putut avea loc deoarece membrii PSD şi ALDE au lipsit de la şedinţă. USR şi PNL i-au acuzat că încearcă să blocheze achiziţia.

Potrivit proiectului de lege aprobat la începutul acestei luni de Guvernul Tudose, armata va cumpăra din SUA şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot. Valoarea totală este de 3,9 miliarde de dolari, fara TVA. Contractul pentru primul sistem, în valoare de aproape 765 milioane de dolari, ar putea fi semnat înainte de sfârşitul acestui an.

Liderul PSD, a declarat, joi seară, la Băile Herculane, că senatorii din Comisia de apărare au lipsit de la şedinţa de săptămâna trecută deoarece s-au aflat „la o activitate la invitaţia unui şef de instituţie importantă”, dar că nu vor fi probleme în adoptarea acestuia. Proiectul va fi discutat, luni, la Comisie, tot luni în plenul Senatului, iar marţi va ajunge la Camera Deputaţilor. Întrebat dacă nu se încearcă blocarea proiectului, Dragnea a răspuns: „Să fim serioşi!”.

Vicepreşedintele Comisiei de apărare, deputatul liberal Ovidiu Raeţchi, le-a transmis duminică senatorilor PSD din Comisia de apărare, cu o zi înainte de raportul privind cumpărarea sistemelor de rachete Patriot, că niciun interes personal al lui Liviu Dragnea nu poate fi mai presus de siguranţa naţională şi de credibilitatea ei pe plan internaţional şi că este esenţial ca luni, deasupra oricăror indicaţii politice neoficiale, să fie adoptat acest proiect.

comments

comments