Zilele trecute am citit o poveste care mi-a plăcut tare mult. Știți că mie îmi plac încă poveștile… să mi le citesc sau să le citesc altora, să le scriu pentru mine sau pentru ceilalți. Și reușesc, spre bucuria mea, să-mi fac timp suficient și pentru ele.
Pentru că povestea aceasta citită mi-a plăcut atât de mult, mi-am zis să v-o spun și domniilor voastre. În rezumat, pentru că timpul e scurt, dar suficient să vă bucurați și voi poate de ea.
E o poveste pentru și despre fiecare și din acest motiv vă cer răbdare celor care nu mai cred în povești, motiv pentru care nu-și mai fac timp pentru ele. E povestea unui neguțător de fericire. De fapt, nu doar vindea fericire, ci o și producea. În forme și culori diferite, mai profundă sau mai superficială, parfumată sau nu, pentru oameni mai mari sau mai mici. Era unul dintre acei mici producători care era mereu în căutare de nou și mai bun, pentru a mulțumi gusturile clienților în continuă schimbare. Produsele finite erau minunate. Din păcate însă, doar până în momentul în care ajungeau în mâinile cumpărătorilor. Atunci se deșirau, se rupeau… se alegea praful de ele. Nu a deznădăjduit, ci a căutat să facă lucrurile și mai bine. A studiat, a înlocuit materia prima, a diversificat texturile. Dar rezultatul a fost același. Bineînțeles că asta l-a făcut nefericit. Ca în povestea cu cizmarul ce nu are cizme, producătorul de fericire nu era fericit. Drept urmare, a decis să-și construiască pentru el o fericire, astfel poate se vor schimba lucrurile și în cazul fericirii pentru ceilalți. Și drept urmare, nu va pierde afacerea.
Când și-a terminat de construit fericirea, a ridicat-o cu emoție în mâini, gândind că dacă se va risipi și aceasta ca toate celelalte, viitorul lui în afaceri este inexistent. Și ce să vezi?! Fericirea lui a rămas intactă, în plus a devenit chiar mai strălucitoare și frumoasă. Era un sentiment nemaipomenit ce i se citea pe față. Fiul lui, văzându-l, a dat de veste tuturor că tatăl lui este nespus de fericit. Bineînțeles că au venit cu toții să vadă minunea și să-i ceară să-i facă și pe ei fericiți.
Iar neguțătorul nostru din acea zi nu a mai produs el fericirea pentru ceilalți, ci doar i-a îndrumat cum să și-o realizeze singuri. Și așa fiecare a învățat să fie fericit, iar neguțătorul și-a desăvârșit doar propria fericire.
Despre fericire deci, povestea… Fericirea aceea pe care trebuie să ne-o construim fiecare dintre noi, fără a o aștepta de-a gata de la alții. Și care nu trebuie să depindă musai de fericirea celorlalți. Dacă v-a plăcut, zic că e rost să citiți și dumneavoastră povești mai des. E rost de construit fericire și prin lectură! Fie că e în doze sau nu.
