full screen background image

Concurs pentru ocuparea unui post de șef birou, la Poliția Rădăuți

La Poliția Rădăuți se organizează concurs pentru ocuparea postului de șef birou I, în cadrul Poliției Municipale, cu personal recrutat din sursă internă.

La concurs pot să participe doar ofițerii care îndeplinesc o serie de condiții.

La depunerea dosarului de participare, trebuie să facă dovada faptului că au studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în unul din următoarele domenii: construcții, economic/ științe economice, electric/ inginerie electrică, electromecanic, electronic/ inginerie electronică, energetic/ inginerie energetică, mecanic/ inginerie mecanică, ingineria transporturilor, inginerie managerială și tehnologică, științe juridice, științe administrative, inginerie civilă sau industrială, științe militare.

Concursul va avea loc la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, pe data de 7 decembrie la ora 10.00.

Relații suplimentare cu privire la condițiile de participare la examen și la desfășurarea acestuia, se pot obține la sediul IPJ Suceava, Biroul de Resurse Umane, sau la nr. de telefon. 0230.20.31.12, interior 20112.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments