full screen background image

Sistemul informatic al CNAS – indisponibil din cauza unor probleme tehnice

Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate este indisponibilă de marți dimineață de la ora 7,00 din cauza unor probleme tehnice.

Potrivit unui comunicat de presă al CNAS, până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă/ se eliberează în regim offline.

“Pentru transmiterea și validarea serviciilor acordate în această perioadă sunt aplicabile dispozițiile art. 199 — 202 din HG 161/2016, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 361 — 364 din HG 206/2015, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în comunicat.

În acest sens, până la termenul de raportare a activității lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcționarea PIAS, președintele CNAS va emite ordin, conform prevederilor legale menționate.

AGERPRES

comments

comments