full screen background image

Campania ”19 Zile de prevenire a abuzurilor şi violenţei asupra copiilor şi tinerilor”

În cadrul parteneriatului încheiat cu FICE România, DGASPC Suceava în colaborare cu Asociația Regională de Educare a Adulților Suceava (AREAS), Asociația Tineri de Succes din Suceava, Consiliul Județean al Elevilor, Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național ”Petru Rareș,, Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, Clubul de dezbateri PAIDEIA al Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Național ”Spiru Haret”, Asociația Părinților și Profesorilor din cadrul Colegiului Economic ’’Dimitrie Cantemir’’, Suceava, Asociațiile Nonguvernamentale ’’SEVA,, ’’Kontrast-E Suceava’’ ”Multicare,, ’’Human Hopes,, Primăria Șerbăuți din jud. Suceava, organizează, în județul Suceava, Campania ”19 zile de prevenire a abuzurilor şi violenţei asupra copiilor şi tinerilor”, până pe 19 noiembrie 2017.

“Considerăm că implicarea societății civile este extrem de importantă în conștientizarea respectării drepturilor copilului și în schimbarea mentalității cu privire la modul de creștere și educare a copilului în România.

Deoarece o schimbare adevărată pornește din interior, ne-am gândit la o abordare diferită a desfășurării acestei campanii și am transmis propunerea noastră către organisme private, școli, instituții și autorități locale, fiind plăcut surprinși de numărul mare de acțiuni propuse a fi desfășurate în această perioadă de către voluntari din toate sectoarele: elevi, cadre didactice, funcționari, specialiști etc.”. a precizat şefa DGASPC Suceava, GEORGETA NADIA CREȚULEAC

Iată calendarul de desfășurare a următoarelor acțiuni propuse de fiecare partener, în cadrul Proiectului Național de conștientizare, consultare și participare a copiilor la prevenirea tuturor formelor de violență exercitate asupra lor în familie, școală, comunitate, din cadrul acestei campanii:

PROGRAM ACȚIUNI:

1. Servicii multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului:
– ”Unde este iubire, nu este violență!”- o sesiune de 4 întalniri ale beneficiarilor cu învitați speciali: psiholog, medic, profesori, artiști, în perioada 1 – 19 noiembrie 2017 ,
– ”Educația copiilor = viitorul lumii !”- concurs – desene tematice, în cadrul Campaniei de prevenire a abuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor.

2. Servicii de protecție pentru copilul aflat în dificultate Radăuți-Solca:
• Casa de tip familial “Universul Copiilor” Rădăuți participă la campanie cu temele ce vor fi dezbătute în cadrul acțiunilor inițiate împreună cu copiii și tinerii, beneficiari ai serviciilor de specialitate:
– în data de 11.11.2017 acțiunea ”STOP VIOLENTEI, STOP ABUZURILOR”.
• Centrul de plasament “Mihail și Gavril” Solca organizează:
– în data de 13.11.2017 se va dezbate tema ’’Violența nu educă,, cu sprijinul ANITP Suceava.

3. Consiliul Școlar al Elevilor din Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, organizează:
– în perioada 6-9 noiembrie – ”Campionat de fotbal pentru prevenirea violenței asupra copiilor și tinerilor” – vor participa 10 echipe de câte 5+1 băieți, în data de 9 noiembrie va avea loc finala campionatului.
– în data de 14 noiembrie, între orele 12.00-14.00- un Workshop de dezvoltare personală pentru toți elevii și profesorii din Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava, invitați speciali: Bogdan și Mihaela Horodincă-speakeri din The John Maxwell Team, psiholog Dana Vîrvara și Simona Buzuleac, reprezentant al IPJ Suceava;
– în data de 17 noiembrie, orele 12.00-14.00- un Workshop de prevenire a violenței în clasă și în școală-pentru elevii de liceu, cu aceiași invitați.

4. Servicii Multifuncționale de tip rezidențial Suceava, (Centrul de Plasament Speranța, Centrul de tip Familial Colț Alb și Modulul Multifuncțional Micul Prinț) va organiza în data de 06.11.2017, ora 15.00- acțiuni avînd ca teme: ,, Prevenirea abuzurilor și a violenței asupra copiilor și tinerilor’’și’’Prevenirea abuzurilor din perspectiva traficului de prsoane,, în colaborare cu Centrul regional împotriva traficului de persoane și IPJ Suceava, Compartimentul de analiză și prevenire a criminalității

5. În cadrul Servicii multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Fălticeni se vor desfășoara următoarele activități:
– 08.11.2017 Concurs de desene pe tematica campaniei- activitate organizată în parteneriat cu Clubul copiilor Fălticeni;
– 10.11.2017 ’’Să ne cunoaștem drepturile,, activitate organizată în parteneriat cu Școala nr.1 -Fălticeni,
– 15.11.2017 ’’Despre abuzul asupra copiilor,,- activitate organizată în parteneriat cu Agenția Antitrafic Suceava,
– 17.11.2017 – Concurs de compuneri pe tema ”combaterii violenței”.

6. Colegiul Național ”Spiru Haret” se alătură Campaniei 19 Zile de prevenire a abuzurilor şi violenţei asupra copiilor şi tinerilor cu următoarele acțiuni.
– ’’Violența în familie- informare, prevenire, dezbateri” organizată în sala de festivități a liceului, în data de 08.11.2017, ora 14.00.
– aceeași temă va fi dezbătută și în data de 13 noiembrie, ora 10.00, invitat special: Oana Ursărescu, avocat.

7. Complexul de Recuperare Neuro Psiho Motorie ’’Blijdorp – O Nouă Viață,, Suceava organizează:
– în data de 09.11.2017, ora14.00 împreună cu beneficiarii Casei de Tip Familial Șcheia și Casa de Tip Familial Mihoveni, la sediul ’’Complexului Blijdorp” ’’Seminarul de prevenire a abuzurilor și violenței,, în parteneriat cu Școlile Gimnaziale ,,Dimitrie Păcurariu’’ din comuna Șcheia, ’’Popinceanu Nicolae,, din satul Mihoveni și Organizația ,, Salvați Copiii’’ filiala Suceava;
– în data de 14.11.2017 întâlnire între copiii din Casele de tip Familial Șcheia, Mihoveni și Complexul Blijdorp, discuții pe tema ’’Drepturi versus responsabilități,,.

8. Centrul de Plasament ”Sfântul Gheorghe” Dolhasca organizează în data de 10 noiembrie 2017 seminarul cu tema ’’Violenţa asupra copilului lasă multe şi diferite răni,, iar în data de 17 noiembrie 2017 va fi dezbătuută tema cu titlul ,,Combaterea violenţei văzută de copii – implicare, informare, dialog, desene.

9. Clubul de dezbateri PAIDEIA al Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava, se alătură Campaniei „19 zile de prevenire a abuzurilor și violenței asupra copiilor și tinerilor”, printr-o serie de activități privind combaterea violenței. Activitățile demarate sub motto-ul – ”DEZBATE, NU TE BATE! ” se vor desfășura și în data de 11 noiembrie cu un meci demonstrativ al cărui obiectivul principal este:”Educarea elevilor în vederea formãrii de abilitãți de comunicare, negociere și rezolvare a conflictelor; pentru exprimarea sãnãtoasã a emoțiilor; dezvoltarea și stimularea stimei de sine; dezvoltarea de competențe de relaționare în vederea reducerii manifestãrilor cu caracter violent și, posibil, eliminarea acestora în relațiile dintre ei, dar și în relația dintre elevi și cadrele lor didactice; participă un număr de aproximativ 50 de elevi.

10. Consiliul Județean al Elevilor Suceava și Consiliul elevilor din cadrul Colegiului Național ”Petru Rareș” Suceava vor demara în data de 13 noiembrie, împreună cu ANITP Suceava, activitatea cu titlul ”Spune NU violenței în școli”, la sediul AREAS, la care vor participa elevi, specialiști, voluntari.

11. Asociația Părinților și Profesorilor din cadrul Colegiului Economic ’’Dimitrie Cantemir’’Suceava, va desfășura în data de 17 nov., ora 14-16 , o activitate de informare, prevenire și dezbateri cu tema ,,Fără violență în școala mea,, și un Concurs de afișe antiviolență;

12. Primăria Șerbăuți împreună cu cadrele didactice din cadrul celor două școli Gimnaziale, se alătură Campaniei ”19 Zile de prevenire a abuzurilor şi violenţei asupra copiilor şi tinerilor”prin organizarea unei dezbateri la Căminul cultural din localitate la care vor participa elevi, părinți și cadre didactice, având ca invitați specialiști din diverse instituții: psihologi și asistenți sociali de la DGASPC Suceava, specialiști din cadrul ANTIP și IPJ Suceava.

13. Pentru a încununa eforturile depuse de către toți partenerii implicați în această campanie și pentru a evalua atât așteptările scontate cât și rezultatele estimate- DGASPC Suceava va organiza la finalul campaniei –”Masa prieteniei” la care sunt invitați toți coordonatorii voluntarilor și reprezentanții instituțiilor participante precum și o expoziție cu cele mai sugestive afișe create de copii, în cadrul concursurilor organizate pe parcursul campaniei.

“Tuturor partenerilor implicați în cadrul acestei campanii le mulțumim și ne dorim ca împreună să reușim ca în fiecare familie, clasă, școală, centru, comunitate, comunicarea să fie cea care să instaureze reguli și nu violența și abuzurile.

Conștientizând, fiecare dintre noi, greșelile celor care au folosit violența ca mijloc de educare a copiilor, vom reuși împreună să facem o lume mai sigură și mai bună pentru generațiile care vin din urmă și care reprezintă VIITORUL acestei națiuni.

Invităm pe toți cei care doresc să se alăture acestei campanii, pe parcursul celor 19 zile de campanie împotriva violenței asupra copiilor și tinerilor, să ne transmită informații despre acțiunile inițiate și datele în care vor avea loc, temele dezbătute, participanți, invitați, așteptări, rezultate precum și imagini de la aceste acțiuni, pe care noi le vom include în raportul final, care va fi transmis la finalul campaniei către FICE România.

Este primul an în care DGASPC Suceava și partenerii săi, se alătură unui proiect inițiat la nivel național de către FICE România și ne dorim ca împreună cu dumneavoastră să ajungem în fiecare casă, clasă, școală, pentru ca violența asupra copilului să devină un fenomen izolat iar creșterea și educația oricărui copil să aibă la bază dragostea și respectul pentru ființa umană, comunicarea și empatia care stau la baza unei dezvoltări armonioase.”, a mai spus Creţuleac.

Coordonatorii campaniei sunt Sabina Doroftei şi Nicoleta Daneliuc.

comments

comments