full screen background image

Expoziție de pictură a copiilor de la Așezământul de Copii “Sfântul Ierarh Leontie” Rădăuți, la Muzeul de Istorie Suceava

Copiii de la Așezământul de Copii “Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți organizează o expoziție de pictură dedicată Centenarului României Moderne şi Zilei Naționale, cu titlul ”99 + 1 = 100”.

Copiii fac parte din Atelierul de Pictură “Vasile Popescu” și au fost premiați în țară și străinătate, la expoziții și concursuri de gen.

Expoziţia este parte a Zilelor Casei Corpului Didactic ”George Tofan” Suceava, sărbătorite între 3 şi 10 noiembrie.

Manifestarea se va desfăşura într-un spațiu pe cât de generos, pe atât de dens în valori artistice și istorice, precum este Muzeul de Istorie din Suceava (str. Ștefan cel Mare, nr. 33).

Vernisajul va avea loc vineri, 3 noiembrie, la ora 11.00, și se va bucura de prezenţa criticului de artă dr. Olimpia Tudoran Ciungan de la Muzeul Național “Brukenthal” din Sibiu.

Expoziția este ultimul eveniment major din cadrul proiectului “Forma și Culoarea, elemente ale educației estetice”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Radio VIVA FM este partener media al evenimentului.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments