full screen background image

Ziua Armatei, celebrată la Suceava

Ziua Armatei Române a fost celebrată, miercuri 25 octombrie, în cadrul unui ceremonial militar organizat de Garnizoana Suceava, la Monumentul Eroilor din Cimitirul “Pacea”.

Au participat prefectul județului, Mirela Adomnicăi, vicepreședintele Consiliului Județean, Viorel Seredenciuc, Primarul Ion Lungu, viceprimarii Lucian Hașovschi, Marian Andronache și alți reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și ai unor instituții sucevene.

“Este un moment, de cinstire a celor care, prin sacrificiul suprem pe altarul patriei au demonstrat lumii că pot lupta pentru independență, libertate și unitatea poporului român, pe care le-au pus mai presus de viața lor. Astăzi, noi cei care păstrăm aceste valori în suflet și în acțiunile noastre suntem gata să răspundem “prezent” când țara ne-o cere. Întregul personal militar din garnizoana și județul Suceava nutrește respect față de valorile și tradițiile glorioase ale poporului român și, în același timp, speranță pentru un viitor mai bun. … Aducem un pios omagiu tuturor militarilor, de la soldat la general, care au trudit și s-au jertfit pentru veșnicia țării și onoarea armatei române”, s-a spus în cuvântul reprezentaților garnizoanei Suceava.

Comandantul Garnizoanei, col. Mugurel Anton, a dat citire mesajului adresat, cu acest prilej, de ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor. Ministrul Fifor a adresat felicitări tuturor cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi a adus “un sincer omagiu” veteranilor de război, “pentru sacrificiul făcut în slujba patriei”.

După ceremonialul religios oficiat în memoria eroilor, au fost depuse coroane de flori la monument, urmând defilarea gărzii de onoare, din care au făcut parte elevi de la Colegiul Militar “Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, cadre militare de la Unitatea Vânători de Munte din Vatra Dornei și de la Unitatea Militară de Artilerie din Botoșani.

Ziua Armatei Române se sărbătorește, în fiecare an, la 25 octombrie, ca simbol al păstrării independenței și suveranității naționale. În primii ani de după sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, la data de 2 octombrie a fost sărbătorită Ziua forțelor armate romane. Din anul 1959, data 25 octombrie a fost stabilită ca ziua în care se aniversează eliberarea definitivă a teritoriului național, temporar ocupat în urma Dictatului de la Viena.

comments

comments