full screen background image

“Școala Altfel” la Primăria Rădăuţi, pentru copii de la Școala ”Regina Elisabeta”

60 de elevi rădăuțeni din ciclul de învățământ primar, de la Școala Gimnazială ”Regina Elisabeta” din Rădăuți, au vizitat, pe data de 25 octombrie, sediul primăriei municipiului Rădăuți.

Entuziaști și curioști, elevii au vizitat compartimentele de specialitate din cadrul administrației locale, iar la final au avut ocazia să simuleze participarea la o ședință de consiliul local, în sala de ședințe.

Rând pe rând, fiecare elev s-a pus în rolul unui consilier local, rolul unui primar sau secretar, vorbind la microfon, aplicând regulile de desfășurare ale unei ședințe de consiliu local, dar au expus și diverse propuneri de proiecte.

Cele două clase de elevi sunt coordonate de profesor învățător primar, Mihaela Cîrdei și profesor învățător primar, Camelia Zelinschi.
Indiferent că și-au dorit „să nu se mai închidă animalele la zoo”, „copiii săraci să aibă mai multe jucării”, „să nu se taie copacii” sau „ ca cetățenii să nu mai polueze lacurile”, elevii s-au arătat încântați de inițiativă și și-au manifestat dorința de a se reîntoarce la sediul primăriei și cu ocazia altor evenimente.

Programul național Școala Altfel constă în derularea de activități educative, extracurriculare și extrașcolare, pe parcursul căreia nu se organizează cursuri conform orarului obișnuit al unității de învățământ. Programul are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018 pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments