full screen background image

Consilierii locali rădăuțeni se vor întruni, joi, în ședința lunii octombrie

Consilierii locali rădăuțeni se vor întruni, joi, în ședința ordinară a lunii octombrie.

Ordinea de zi cuprinde 19 puncte, printre care rectificarea bugetului local de venituri și cheltuieli pentru anul 2017.

Alte proiecte de hotărâre, care îl au ca inițiator pe primarul municipiului Rădăuți, Nistor Tătare, sunt completarea inventarului bunurilor care fac parte din domeniul privat al municipiului Radauti, aprobarea scoaterii din inventarul Primăriei municipiului Rădăuți, a unui mijloc fix (tigru-mascul) din gestiunea responsabilului Olinici Ana Angelica (sector Parc Zoo), asocierea municipiului Rădăuți cu firma Bululuș Club SRL Galați, în vederea amenajării unui patinuar artificial, în parcarea centrală, în perioada 10.11.2017 – 28.02.2018, desemnarea reprezentanților Consiliului Local al municipiului Rădăuți in Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității Învățământului (Comisia CEAC) de la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Rădăuți, județul Suceava pentru perioada 2017-2020, aprobarea dreptului de uz şi servitute cu titlul gratuit de trecere subterană pentru unele suprafeţe de teren din domeniul public sau privat al Municipiului Rădăuți, judeţul Suceava către S.C. “Delgaz Grid„ S.A., în vederea realizării obiectivului de investiții „Modificare racord canalizare la sediul SC DELGAZ GRID SRL din municipiul Rădăuți”, sediu amplasat în str. Ștefan cel Mare, nr. 72, mun. Rădăuți.

11 puncte se află și la capitolul ”Diverse”, unde consilierii locali vor analiza cererile unor cetățeni ai municipiului și ale unor societăți comerciale.

Doina CRAIU

VIVA FM Rădăuţi

comments

comments