full screen background image

Manifestări jubiliare cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la întemeierea Revistei “Bucovina literară”

Consiliul Judeţean Suceava şi Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera”, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Mănăstirea Putna şi Teatrul Municipal “Matei Vişniec” Suceava organizează o serie de manifestări jubiliare cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la întemeierea Revistei “Bucovina literară”.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 26 octombrie, la ora 11.00, în Sala “Elena Greculesi” a Biblioteca Bucovinei, şi va consta într-un Simpozion “Bucovina literară. Trecut, prezent şi viitor”, urmat de cuvântul scriitorilor invitaţi şi de un recital de poezie.

În aceeaşi zi, de la ora 19, pe scena Teatrului “Matei Vişniec” se va desfăşura reprezentaţia musical-ului “Leul RA”, susţinută de actori ai Teatrului “Andrei Mureşan” Sfântu Gheorghe.

Seria de manifestări va fi încheiată vineri, 27 octombrie, când, de la ora 12.00, la Sfânta Mănăstire Putna, vor avea loc masa rotundă “Bucovina literară – la 75 de ani de la întemeiere”, lansarea celui mai nou număr al revistei şi un recital de poezie.

comments

comments