full screen background image

Urmează zile cu ploi abundente și vânt puternic

Meteorologii au emis o avertizare de tip cod portocaliu de ploi abundente, care va intra în vigoare luni, 23 octombrie, de la ora 12:00, și este valabilă până marți, 24 octombrie, ora 18:00. Vor fi afectate zona deluroasă și montană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița. În intervalul menționat, în zona deluroasă și montană a județelor Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Dâmbovița cantitățile de apă vor depăși pe arii extinse 50…60 l/mp și izolat 80 l/mp.

O altă avertizare, de tip cod galben, intră în vigoare de luni de la ora 10:00 și este valabilă până marți la ora 23:00. Fenomenele în legătură cu care avertizează meteorologii sunt ploi însemnate cantitativ și vânt puternic.

Din dimineața zilei de luni, 23 octombrie, aria ploilor se va extinde dinspre vest cuprinzând treptat cea mai mare parte a țării. În intervalul menționat în Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv în zona municipiului București), local în Transilvania, precum și în zonele montane și submontane, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

În zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură, se vor cumula cantități de apă pe arii extinse între 30 și 50 l/mp și izolat peste 60 l/mp. Vântul va avea intensificări, local și temporar, în majoritatea regiunilor, cu viteze de 50…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, vor fi rafale de peste 70…80 km/h.

Temperaturile scad în toată ţara, aşa că maximele se se vor opri la doar 23 de grade Celsius în Oltenia. Pe timpul zilei va burniţa în est, sud-est şi centru, iar după lăsarea întunericului va ploua în regiunile vestice. Intensificări locale ale vântului vor fi la munte, precum şi în vest şi în sud-vest.

 

comments

comments