full screen background image

Peste 500 de persoane selectate în vederea încadrării, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Suceava a organizat, vineri, 20 octombrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, eveniment care s-a desfășurat la Suceava, Fălticeni, Rădăuţi și Câmpulung Moldovenesc.

Numărul angajatorilor participanţi la Bursă a fost de 116, dintre care 41 la Suceava, 23 la Fălticeni, 20 la Rădăuţi şi 32 la Câmpulung Moldovenesc.

În total, au fost oferite 900 de locuri de muncă – 519 la Suceava, 138 la Fălticeni, 194 la Rădăuţi şi 79 la Câmpulung Moldovenesc.

La evenimentul de vineri au participat 1.101 persoane – 580 la Suceava, 158 la Fălticeni, 260 la Rădăuţi şi 103 la Câmpulung Moldovenesc.

În vederea încadrării, au fost selectate 533 de persoane – 340 la Suceava, 60 la Fălticeni, 81 la Rădăuţi şi 52 la Câmpulung Moldovenesc.

Angajatorii au informat că 22 din absolvenţii participanţi la interviuri au fost încdraţi pe loc (12 la Suceava, 4 la Fălticeni, 5 la Rădăuţi şi 1 la Câmpulung Moldovenesc).

“Menţionăm că, după ce se vor finaliza interviurile angajatorilor cu persoanele selectate, la o lună de la închiderea bursei, vom publica datele finale referitoare la statistica ocupării la Bursa absolvenților. Mesajele primite astăzi de la angajatori subliniază intenția de a angaja cât mai multe persoane selectate pentru interviu, experiența profesională nefiind un criteriu eliminatoriu.”, a precizat Dănuț Mihai Burgheaua, director executiv adjunct AJOFM Suceava.

Candidații pentru locurile vacante oferite la bursă au primit suport şi orientare pentru a se prezenta la interviu, precum şi iniţiere în instrumente și tehnici aplicate de căutare a unui loc de muncă.

Alături de oferte de locuri vacante pe plan local, persoanele interesate au putut consulta și solicita consiliere pentru a ocupa locuri vacante în străinătate, mediate prin rețeaua EURES a serviciilor publice din Europa, iar oferta angajatorilor europeni este diversificată atât pe niveluri de studii si calificări, cât și ca domenii de activitate.

Bursa a fost deschisă pentru toate persoanele interesate de un loc de muncă, indiferent de nivelul de educație și anul absolvirii studiilor.

comments

comments