full screen background image

Peste 450 de percheziții, pentru destructurarea unor grupări specializate în trafic de persoane

Poliția Română a efectuat peste 450 de percheziții domiciliare, pentru destructurarea a 42 de grupări infracționale specializate în trafic de persoane, în primele nouă luni ale anului.

“Sub coordonarea Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în primele nouă luni ale anului 2017, polițiștii au organizat 120 de acțiuni operative și au efectuat 453 de percheziții domiciliare”, informează un comunicat al IGPR, transmis miercuri AGERPRES.

Ca urmare a administrării probatoriului, dintre cele 797 de persoane cercetate, 266 au fost reținute, 247 fiind arestate preventiv, precizează IGPR.

La acțiunile desfășurate au participat polițiști din cadrul structurilor de combatere a traficului de persoane, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale și teritoriale ale Poliției Române. Totodată, s-a cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Activitățile desfășurate de polițiștii specializați în combaterea traficului de persoane au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate în instrumentarea DIICOT.

“La nivelul fiecărei structuri de combatere a criminalității organizate din cadrul Poliției Române funcționează structuri de combatere a traficului de persoane, care desfășoară permanent activități pentru identificarea și destructurarea rețelelor infracționale, specializate în traficul de persoane”, se arată în comunicat.

AGERPRES

comments

comments