full screen background image

Elevii suceveni vor primi lapte, corn și mere, în valoare de aproape 3 milioane de lei

Membrii Comisiei Interinstituționale constituite la nivelul Prefecturii Suceava pentru Monitorizarea Implementării Programului pentru Școli al României au stabilit, miercuri, în prima ședință, că produsele care vor fi furnizate elevilor, în acest an, sunt lapte, corn și mere. Pentru anul 2017 există un buget aprobat, la Consiliul Județean, în valoare de 2,9 milioane de lei.

De asemenea, s-a stabilit ca, până la 20-22 octombrie 2017, Inspectoratul Școlar Județean Suceava să finalizeze planul de măsuri educative prevăzut în program, pe baza consultării școlilor, pentru a fi prezentat și supus aprobării în ședința Consiliului Județean din data de 30 octombrie.

În cadrul ședinței, coordonatorul comisiei interinstiuționale, prefectul Mirela Adomnicăi, a recomandat reprezentantului IȘJ Suceava, inspector Ioan Puiu, membru în comisie, ca programul de activități educative să cuprindă, îndeosebi, vizite ale elevilor la furnizori de produse din județ, pentru degustare, fiind cea mai bună metodă de a-i convinge să aleagă din celelalte produse care nu sunt prinse în lista pentru 2017.

“Comisia se va întruni în fiecare lună, pentru a monitoriza modul în care se implementează acest program, și va informa, lunar, publicul larg, prin mijloacele de informare în masă despre implementarea Programului pentru Școli al României”, a mai precizat prefectul Adomnicăi

La ședința menționată, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, membru al comisiei, a supus atenției și câteva neclarități legate de desfășurarea programului, având în vedere schimbările legislative survenite. Anterior ședinței, printr-o adresă transmisă Prefecturii Suceava la începutul lui octombrie, Consiliul Județean Suceava a solicitat sprijin în vederea unor clarificări referitoare la aplicarea programului.

Președintele CJ a menționat că, la nivelul Județului Suceava contractul de furnizare de lapte și produse lactate în anul școlar 2017-2018 a fost încheiat în baza OUG nr. 96 din 2002, și prevede furnizarea a 5 porții de lapte pe săptămână, iar de la anul se va desfășura conform HG 640, potrivit căreia, în 2018, bugetul stabilit este fundamentat pentru 3 porții de produse.

Gheorghe Flutur a precizat că sunt încheiate contractele de furnizare pe acest an, care rămân valabile până la data expirării termenului pentru care au fost încheiate în condițiile legii. Pentru septembrie-decembrie 2017, având în vedere că pentru produsele de panificație a fost reluată procedura de achiziție, iar pentru mere se așteaptă aprobarea de către Guvern a documentației cadru, prevederile bugetare rămase pentru acest program acoperă necesarul de plată pentru furnizare lapte cu 5 zile pe săptămână. Pentru ianuarie – iunie 2018, însă, bugetul stabilit prin HG 640 din 2017 nu acoperă necesarul de lapte stabilit.

Prefectura Suceava a transmis o informare către Ministerul Finanțelor Publice, referitoare la situația prezentată de CJ Suceava, solicitând un punct de vedere.

comments

comments