full screen background image

Camera Deputaților a respins moțiunea simplă “PSD dăunează grav sănătății”

Camera Deputaților a respins miercuri moțiunea simplă intitulată “PSD dăunează grav sănătății”, inițiată de PNL, USR și PMP.

S-au înregistrat 97 de voturi pentru, 149 împotrivă și 19 abțineri.

Moțiunea a fost dezbătută marți în plenul Camerei Deputaților.

Semnatarii moțiunii i-au solicitat premierului Mihai Tudose să îl demită pe ministrul Sănătății, având în vedere “criza vaccinurilor”, “birocrația care sufocă România și ia din banii pacienților”, nefinalizarea construcției de spitale, “farsa salariilor ca afară”.

“Suntem în a noua lună de guvernare PSD — ALDE și putem constata, fără prea mare efort, că nu s-au realizat nici măcar 1% dintre promisiunile formulate în campania electorală. (…) Domeniul sănătății nu este unul care să mai permită experimente. Experimentele nefaste ale actualului ministru, care, prin prestația sa, a adus în colaps sistemul de sănătate, trebuie stopate. (…) Minima responsabilitate politică ne spune că la dezastrul lăsat în urmă de domnul Bodog, în cele nouă luni de mandat, acesta ar fi trebuit să își dea demisia și să plece singur”, au susținut deputații PNL, USR și PMP.

Ministrul Florian Bodog a declarat, la dezbaterile de marți, că sistemul de sănătate românesc ar fi fost departe dacă fiecare dintre cei care au deținut acest portofoliu, indiferent de culoarea politică, ar fi făcut un pas către interesul pacienților.

“Nu sunt ministrul perfect și cred că niciun ministru nu este prefect, pentru că nu există politician perfect. Sunt medic însă și, de aceea, știu care sunt rănile sistemului de sănătate și care sunt așteptările bolnavilor și ale medicilor. Dacă fiecare ministru al Sănătății, indiferent de culoarea politică, ar fi făcut un singur pas către interesul pacienților, astăzi am fi fost departe, dar unii s-au mulțumit să își măsoare mandatul în like-uri pe Facebook, în timp ce proiecte importante în Sănătate au fost blocate. E ușor să depui moțiune pentru proiectele pe care nu le duci la îndeplinire”, a afirmat Florian Bodog.

AGERPRES

comments

comments