full screen background image

Iași: Sute de credincioși au luat parte la procesiunea de scoatere a raclei Sfintei Cuvioase Parascheva

Câteva sute de credincioși din țară și din străinătate au venit la Iași pentru a lua parte la procesiunea de scoatere a raclei Sfintei Cuvioase Parascheva, manifestare religioasă care a avut loc în cursul dimineții de marți, în jurul Catedralei Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

După procesiune, racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost depusă în baldachinul special amenajat în Curtea Catedralei Mitropolitane.

Un sobor de preoți, conduși de Calinic Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, purtat baldachinul cu moaște în procesiune pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, după care urmează oficierea, în curtea Catedralei Mitropolitane, a slujbei de sfințire a apei și Taina Sfântului Maslu, precum și Sfânta Liturghie.

La procesiune au luat parte câteva sute de pelerini care au venit încă de luni la Iași pentru a se închina la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Potrivit tradiției, moaștele vor fi scoase din Curtea Mitropoliei și vor fi purtate în procesiunea ”Calea sfinților” pe străzile din centrul Iașiului, după care vor fi reașezate în baldachinul special amenajat pe esplanada Catedralei Mitropolitane. Racla va rămâne aici până când se vor închina toți pelerinii sosiți la Iași de hramul Sf. Cuvioase Parascheva.

Cunoscută și sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Tradiția spune că și-a împărțit hainele și hrana cu săracii, deși era mustrată de părinții ei. După moartea acestora, Parascheva a renunțat la avere și a părăsit casa părintească pentru a intra în monahism la o mănăstire din apropierea Constantinopolului. De aici a plecat la Ierusalim, retrăgându-se apoi în pustiul Iordanului, într-o mănăstire de maici, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani, după care s-a întors în satul său natal, Epivat, unde a mai trăit încă doi ani, în post și rugăciune.

Moaștele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Tarnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reușit să le aducă la Iași, așezându-le în biserica Mănăstirii ”Sfinții Trei Ierarhi”.

Racla Sfintei Parascheva a fost mutată în Catedrala Mitropolitană la sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaștele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica ”Trei Ierarhi”.

În prezent, moaștele Cuvioasei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Deși Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în întreaga Patriarhie Română, ea este considerată ocrotitoarea Moldovei.

Canonizarea Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1955. Tot atunci a fost stabilită și data de prăznuire a Sfintei Parascheva, pe 14 octombrie.

AGERPRES

comments

comments