full screen background image

Elevii suceveni îşi pot înscrie profesorii pentru premiul “Mentor pentru excelenţă în educaţie”

Elevii suceveni îşi pot înscrie profesorii preferaţi în cursa pentru câştigarea premiului “Mentor pentru excelenţă în educaţie”, distincţie anuală care se acordă acelor dascăli sau antrenori care au descoperit şi au lansat tinere talente şi le-au sprijinit primii paşi atât intelectual, cât şi moral.

Dintre cei nominalizați, Consiliul Director al Fundației pentru Comunitate va alege zece personalități din domeniul sportului, artelor, culturii și a științelor, care vor obține Premiul Mentor pentru Excelență în Educație.

Fiecare premiant va primi un trofeu, o diplomă și o sumă în valoare de 8.000 de lei.

Consiliul va avea în vedere contribuția mentorului la succesele celor pregătiți de el.

Nominalizările pot fi făcute pe siteul pentrucomunitate.ro, până la data de 31 decembrie.

Nominalizarea trebuie să conțină numele, coordonatele celui nominalizat (adresa poștală, e-mail, telefon, numele instituției în care își desfășoară activitatea), cât și o justificare care să conțină cele mai importante rezultate obținute de copiii și tinerii pregătiți de el, precum și momentele de vârf ale carierei sale.

Consiliul Director al Fundației Pentru Comunitate va alege câștigătorii Premiului Mentor în luna februarie 2018 și va organiza înmânarea distincțiilor în perioada următoare. Lista premianților se publică în ziua decernării premiilor.

Nominalizările se trimit într-un singur exemplar prin poștă la adresa Fundației Pentru Comunitate:
400603 Cluj, Bd. 21 Decembrie 1989, nr. 77, Et. I, The Office C, – pe plic se menționează: Premiul Mentor, sau prin e-mail, la adresa mentor@pentrucomunitate.ro.

Informații suplimentare pot fi solicitate în scris la adresa mentor@pentrucomunitate.ro sau prin telefon la numerele 0752-018760 sau 0755-045699.

comments

comments