full screen background image

800 de posturi sezoniere, în agricultură, în Spania, pentru șomeri

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin EURES România, organizează selecții pentru ocuparea a 800 de posturi în domeniul agricol, în Spania, se arată într-un comunicat ANOFM, remis luni AGERPRES.

Conform sursei citate, salariul va fi de 40,43 de euro brut/zi, iar durata contractelor va fi de aproximativ 3 luni, data estimată a începerii fiind 15 februarie 2018.

“Timpul de lucru este de 6,5 ore pe zi /39 de ore pe săptămână împărțite în 6 zile, ziua 7 fiind zi de odihnă (aceasta poate să nu coincidă cu duminica). Programul de lucru începe la primele ore ale dimineții. În decursul celor 6,5 ore este prevăzută o pauză de o jumătate de oră. Cazarea este asigurată de angajator, iar lucrătorul trebuie să plătească 1,6 euro/zi pentru cheltuieli”, potrivit comunicatului.

Înscrierile au loc până la data de 10 decembrie 2017, iar dosarul pentru înscriere trebuie să conțină următoarele documente: copie CI sau BI, CV Europass în limba română, adeverință medicală, cu mențiunea ‘apt pentru muncă’.

Selecțiile se vor desfășura în perioada 11-15 decembrie 2017, locațiile fiind comunicate pe site-ul ANOFM, precum și pe pagina de Facebook.

AGERPRES

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza