full screen background image

Discuții în Germania pentru dezvoltarea unei curse aeriene Suceava-Memmingen

Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, s-a întâlnit cu conducerea Regiunii Schwaben din Germania și cu cea a Aeroportului din Memmingen, pentru a prezenta avantajele deschiderii unei curse aeriene directe din Suceava.

În cursul ieri, marți, 3 octombrie, de Ziua Germaniei, o delegație a județului Suceava, condusă de Gheorghe Flutur, a fost primită la Administrația Regiunii Schwaben de președintele Jurgen Reichert. Alături de Gheorghe Flutur, din delegația suceveană fac parte directorul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou”, Vasile Rîmbu, trei doctori din cadrul acestei unități spitalicești, directorul și directorul comercial al Aeroportului „Ștefan cel Mare”, Ioan Măriuța, respectiv Cristian Cocuz, președintele Camerei de Comerț și Industrie Suceava, Nicolae Troașe, și prorectorul Universității Suceava, Mihai Dimian.

Gheorghe Flutur: “În urmă cu două luni, la începutul lui august, am convenit la Suceava cu domnul Reichert o strategie pentru dezvoltarea curselor aeriene pe ruta Suceava – Memmingen în care să implicăm cel puțin patru piloni importanți. În primul rând vorbim de Consiliul Județean, Aeroportul Ștefan cel Mare, apoi Universitatea din Suceava, prin stabilirea de contacte cu universitățile din Augsburg. În același timp vorbim de Spitalul Județean Suceava care va urma să stabilească parteneriate cu clinici din din regiunea Schwaben, și nu în ultimul rând avem în vedere și parteneriatele dintre Camerele de Comerț din Suceava și din această regiune.”

Tot la întâlnirea cu președintele regiunii Schwaben, prorectorul Universității „Ștefan cel Mare”, Mihai Dimian, a făcut o prezentare în care a subliniat faptul că sudul Germaniei sunt peste 6.00 de suceveni, dar și multe persoane din județul Botoșani, care lucrează în această zonă și care ar putea fi beneficiari ai acestor curse de avion pe ruta Suceava – Memmingen. În acelaști timp sunt câteva mii de cetățeni germani care au plecat din zona Suceava – Botoșani, și care s-au localizat în Germania, iar ei și rudele lor ar putea călători pe această rută. De asemenea, contactele între universitățile și spitalele din cele două regiuni, dar și între reprezentanții mediului de afaceri german și cel sucevean sunt argumente pentru deschiderea unor astfel de curse.

Miercuri, Gheorghe Flutur, Ioan Măriuța, Cristian Cocuz și Mihai Dimian au fost primiți de conducerea aeroportului din Memmingen. Aeroportul din Mimmingen, în urmă cu 10 ani era unul militar, acum are 1,1 milioane de pasageri pe an, și o pistă de 3.000 de metri. Pe aeroportul din Memmingen operează companiile Wizz Air și Ryanair, companii lowcost, și mai mult de jumătate din pasageri vin din Estul Europei.

“Ar fi loc și pentru o cursă din Suceava către Memmingen. Asta cu atât mai mult, cu cât aici acoperim o rază mare atât în România, cât și în Ucraina și Nordul Republicii Moldova. Memmingen se află aproape la jumătatea distanței dintre Munchen și Stuttgart. Astfel, aeroportul este situat la o oră de mers pe autostradă de la Munchen și la o oră jumătate de Stuttgart. Cele două orașe sunt capitalele celor mai dezvoltare regiuni din Germania.

De asemenea, Memmingen e la 30 de minute la granița cu Austria și la 60 de minute la granița cu Elveția. Și foarte mulți cetățeni din această zonă zboară de pe aeroportul din Memmingen, care are serviciile mai ieftine și la care ajungi pe autostradă foarte ușor. Apoi, zonele turistice cele mai importante din Alpi, ca și destinații turistice, sunt tot aici. Și ca o noutate pe care am văzut-o, aeroportul face strategii împreună cu agențiile de zbor și companiile de zbor în ceea ce privește destinațiile turistice.

În aceste condiții, în luna decembrie, când va fi sărbătorită ziua aeroportului din Memmingen, la acest eveniment vor participa reprezentanți din conducerea Aeroportului Ștefan cel Mare, precum și companii de turism din Suceava pentru a face cunoscută noua posibilă cursă aeriană Suceava – Memmingen, și retur.”, a spus Flutur.

Tot în cadrul discuțiilor din Germania, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava a propus conducerii aeroportului din Memmingen să ne sprijine în găsirea unor soluții și a unor operatori aerieni pentru cursele pe această rută, fie directe, fie cu escală la Timișoara sau în altă parte.

“După discuțiile avute sunt optimist cu privire la deschiderea cursei Suceava – Memmingen, și retur, cu atât mai mult cu cât am prezentat atât investițiile făcute deja la Aeroportul „Ștefan cel Mare”, cât și la proiectele pentru viitor. Am invitat conducerea aeroportul din Memmingen să viziteze Bucovina și Aeroportul de la Suceava, prilej cu care va fi organizat și un infotur în județ Suceava la care să participe companii mari de turism pentru dezvoltarea viitoarelor zboruri.”, a încheiat Gheorghe Flutur.

comments

comments