full screen background image

O delegație a județului Suceava va efectua o vizită în Germania

În perioada 3-6 octombrie, o delegație a județului Suceava va efectua o vizită în Germania, prilejuită de participarea la Târgul de Investiții “ExpoReal” 2017, de la Munchen.

Delegația este condusă de președintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care participă și în calitate de președinte al Consiliului Regional de Dezvoltare Nord Est și îi are în componență pe managerul Spitalului Județean, Vasile Râmbu, pe medicii Dragoș Vicoveanu, Anatolii Buzdugan și Ana Miron, pe directorul Aeroportului ”Ștefan cel Mare”, Ioan Măriuța, pe președintele Camerei de Comerț și Industrie Nicolae Troașe, pe prorectorul Universității ”Ștefan cel Mare”, Mihai Dimian. Delegației județului i se va alătura reprezentanții Primăriei Siret, în frunte cu primarul Adrian Popoiu.

Vizita delegației județului Suceava va începe la Augsburg. Pe 3 octombrie va avea loc o întâlnire la sediul Consiliului Regional Schwaben din Augsburg cu președintele regiunii Schwaben, Jurgen Reichert. Vor fi discuții pe tema intensificării colaborării în domeniile sănătate, educație și dezvoltarea aeroportului.

Pe 4 octombrie, Gheorghe Flutur împreună cu alți membri ai delegației va fi prezent la Memmingen unde va discuta cu conducerea aeroportului pentru deschiderea unei curse Suceava-Memmingen. Tot pe 4 octombrie, delegația de la Spitalul Judeţean va vizita Clinica de neurochirurgie din Gunzburg și Clinica pentru copii și tineri Josefinum din Augsburg. Vor fi discuții cu specialiștii germani pentru colaborări viitoare. Prorectorul Universității ”Ștefan cel Mare”, Mihai Dimian, va avea discuții pe 5 octombrie la Universitatea din Augsburg despre cooperarea Erasmus, si la Bukowina Institut despre o posibilă colaborare, schimb de studenți și cooperare specializată. In Germania se va discuta despre identificarea unor posibilități de colaborare pe clusterul de microbiologie la care universitatea noastră este parteneră.

În perioada 4-6 octombrie delegația suceveana va fi prezentă la Târgul de investiții “ExpoReal”, județul Suceava beneficiind de un stand special în cadrul standului României.

În prima zi, Gheorghe Flutur va avea intervenții la Conferința cu tema ”Romania-destinație investițională” moderată de jurnalistul german Andreas Schiller.

”Voi prezenta oportunitățile de investiții în județul Suceava dar si in regiunea de nord est. Vom purta de asemenea discuții si la standurile noastre”, a spus Flutur.

După conferința la standul CJ Suceava va fi organizata o recepție.

Pe 6 octombrie, Gheorghe Flutur împreună cu reprezentanții Camerei de Comerț si Industrie şi cu cei ai Primăriei Siret se vor întâlni cu oamenii de afaceri din Germania, la sediul Camerei Meșteșugarilor din Munchen.

”Ne vom întâlni cu oameni de afaceri care doresc sa investească în județul Suceava și în regiunea de nord est, alții decât cei cu care ne vom întâlni la ExpoReal. Vom aborda subiecte precum turismul, infrastructura, clusterul pe bioeconomie. Vrem să atragem cât mai multe investiții în județul Suceava”, a precizat preşedintele CJ Suceava.

comments

comments